Ford va exporta vehicule din India către 50 de pieţe, datorită majorării capacităţii de producţie

Economica.net
20 11. 2013
ford_14115000_95303000

Ford, care construieşte a doua fabrică în India, intenţionează să exporte vehicule pe 50 de pieţe în următorii cinci ani, în creştere de la 37 în prezent, a declarat directorul Ford pentru regiunea Asia-Pacific, David Schoch.

Capacitatea anuală de producţie a Ford va creşte la 440.000 de unităţi, după ce va deveni operaţională cea de-a doua fabrică din India, a treia mare piaţă auto din Asia.

În perioada martie – octombrie 2013, livrările de vehicule pe piaţa indiană au scăzut cu 4,6%, îndreptându-se spre primul declin anual din 2002.

‘Este un centru de exporturi cu costuri de producţie reduse, care ne va ajuta să facem faţă cererii în creştere de pe alte pieţe’, a explicat David Schoch.

Ford a exportat 29.316 vehicule sau 27 % din producţia sa din India, în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2013. În acel an fiscal, compania americană a vândut pe piaţa din India 77.225 vehicule de pasageri, având o cotă de piaţă de 2,9%. În iunie, Ford a lansat în India EcoSport compact SUV.

Şi alianţa Renault-Nissan a anunţat că-şi extinde anul acesta cu o treime capacitatea de producţie la societatea sa mixtă din India, ca parte a strategiei de a utiliza statul asiatic ca centru global de producţie şi de a beneficia de creşterea cererii de vehicule pe piaţa indiană.

Capacitatea fabricii din apropierea portului Chennai (în Sudul Indiei) va fi majorată în două faze, la 480.000 de vehicule pe an, de la 360.000 de vehicule în prezent, a declarat şeful Renault Nissan Automotive India Pvt. Ltd, Toshihiko Sano.

Luna trecută, Ford şi-a revizuit în creştere estimările privind profitul din acest an, pe fondul creşterii solide înregistrate pe piaţa internă şi al evoluţiei bune din China şi Europa. Anterior, compania anunţase că profiturile din acest an vor fi în linie cu cele de anul trecut, dar acum Ford se aşteaptă să depăşească opt miliarde de dolari, cât a obţinut în 2012.

În trimestrul trei din 2013, profitul grupului american a scăzut cu 22%, la 1,27 miliarde de dolari, dar în aceste raportări au fost incluse şi costurile legate de reorganizarea afacerii în Europa, în valoare de 250 milioane de dolari.

Divizia Ford din America de Nord a raportat un profit de 2,3 miliarde de dolari în perioada iunie – august 2013.

Pierderile din Europa s-au atenuat la 228 de milioane de dolari în trimestrul trei, o îmbunătăţire faţă de pierderile de 470 de milioane de dolari în perioada similară din 2012.

În România, Ford Motor a început anul trecut producţia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 milioane de dolari) efectuate de Ford.