Ford va înceta să mai producă automobile în India

Constructorul american Ford Motor Co. va înceta să mai producă automobile în India şi îşi va închide ambele uzine din această ţară, adăugându-şi numele pe lista constructorilor auto care au decis să iasă de pe această piaţă, au declarat două surse din apropierea acestui dosar pentru Reuters.
AGERPRES - joi, 09 sept. 2021, 13:03
Ford va înceta să mai producă automobile în India

Ford a decis că nu mai este profitabil să continue să producă automobile în India, a spus una din surse, adăugând că finalizarea acestui proces ar urma să dureze aproximativ un an. Cea de a doua sursă a precizat că producătorul american va continua să vândă unele modele în India prin importuri, adăugând că Ford va continua şi să îşi sprijine dealerii pentru ca aceştia să poată să ofere servicii pentru clienţii actuali.

Dacă informaţia se va confirma, Ford va deveni ultimul constructor care decide să înceteze producţia locală în India, după firme precum General Motors şi Harley Davidson, care au decis şi el esă iasă de pe o piaţă care odinioară promitea o creştere exponenţială.

Ford are două uzine de producţie în India, care acoperă atât necesarul pieţei interne, cât şi comenzile la export. Uzina din statul Tamil Nadu are o capacitate anuală de 200.000 de unităţi şi produce modelele SUV EcoSport şi Endeavour. Cealaltă uzină Ford este amplasată în statul Gujarat, în vestul Indiei, şi poate produce 240.000 de autoturisme pe an.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare. Aproximativ 1.100 dintre aceştia lucrează doar la uzina de motoare în 3 şi în 4 schimburi, pentru a face faţă cererii actuale de pe piaţă.

De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generaţie. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiţi doar în modernizarea Secţiei de Producţie Motoare.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Producția de cărbune din România a scăzut cu 2,2% în trimestrul I din 2025. Importurile au fost mai mici cu 50,5%
INS: Producția de cărbune din România a scăzut cu 2,2% în trimestrul I din 2025. Importurile au fost mai mici cu 50,5%
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele trei luni din 2025 la 505.000 de tone echivalent petrol (tep), fiind cu 2,2% mai mică (minus 11.200 tep) faţă de cea din perioada......
ANM: Vreme deosebit de rece în toată țara până marți. La altitudini mari va fi lapoviţă şi ninsoare
ANM: Vreme deosebit de rece în toată țara până marți. La altitudini mari va fi lapoviţă şi ninsoare
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de vreme deosebit de rece în toată ...
Revoltă față de decizia AFM de anulare a Programului „Rabla pentru tractoare”. Fermierii afectați s-au unit, au lansat o petiție online și vor să meargă în justiție
Revoltă față de decizia AFM de anulare a Programului „Rabla pentru tractoare”. Fermierii afectați s-au unit, ...
Mai mulți fermieri afectați de decizia Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) de a anula în urmă cu cinci zile Programul ...
Corina Popescu a câștigat concursul pentru Consiliul de Administrație al Moldelectrica, operatorul de transport și sistem energetic din Republica Moldova
Corina Popescu a câștigat concursul pentru Consiliul de Administrație al Moldelectrica, operatorul de transport și sistem ...
Corina Popescu, o voce autorizată în sectorul energetic din România, fost director al Transelectrica și Electrica, a ...