Ford va lansa în Rusia şase noi modele şi îşi va dubla capacitatea de producţie în China

Ford va lansa şase noi modele în Rusia, anul acesta, în ciuda încetinirii economiei ţării şi a escaladării tensiunilor din cauza conflictului din Ucraina, a afirmat directorul general al companiei americane, Mark Fields, într-un interviu acordat săptămânalului german 'WirtschaftsWoche', transmite Reuters.
Economica.net - lun, 09 feb. 2015, 09:25
Ford va lansa în Rusia şase noi modele şi îşi va dubla capacitatea de producţie în China

Deprecierea rublei şi incertitudinile privind economia au determinat Ford ca în ianuarie să-şi revizuiască în scădere estimările privind evoluţia pieţei europene în 2015. Din aceleaşi motive şi alţi producători auto au înregistrat pierderi şi au închis facilităţile de producţie din Rusia, scrie Agerpres.

‘Până la sfârşitul acestui an, vom aduce şase noi modele pe piaţa rusă. Pentru mine, nu există vremuri grele pentru introducerea unui model deosebit, deşi condiţiile economice sunt dificile’, a declarat şeful Ford.

Acesta a refuzat să precizeze care este obiectivul companiei privind reducerea pierderilor în Europa.

‘Nu avem o ţintă stabilită. Ne vom reduce pierderile anul acesta şi vrem să devenim din nou profitabili cât de rapid va fi posibil’, a explicat Mark Fields, pentru ‘WirtschaftsWoche’.

În China, Ford vrea să-şi dubleze capacitatea de producţie până la sfârşitul acestui an, comparativ cu 2013. Până în decembrie 2015, compania americană va putea produce 1,4 milioane de automobile şi 500.000 de camioane, a afirmat directorul general al producătorului auto american.

Pentru a atinge acest obiectiv, Ford va construi două noi fabrici şi va extinde capacitatea de producţie la facilităţile existente.

‘Încă vedem mult potenţial de creştere’, a apreciat Mark Fields.

Luna trecută, Association of European Businesses (AEB) a anunţat că vânzările auto în Rusia au scăzut în 2014 cu 10,3%, la 2,49 milioane de unităţi.

Cele mai bine vândute modele în 2014 au fost Granta de la Lada, Solaris de la Hyundai, New Rio de la Kio, Duster de la Renault, Kalina de la Lada, Largus de la Lada şi Logan de la Renault. Pe locul 14 se află modelul Sandero de la Renault, iar pe locul 23 Ford Focus.

Cel mai mare producător auto din Rusia, Avtovaz, a vândut anul trecut în Rusia 764.245 vehicule, în scădere cu 7% faţă de 2014. Grupul Volkswagen a raportat un declin al livrărilor de 12,8%, în 2014, în timp ce vânzările Ford au scăzut cu 38,2%.

Pentru acest an se estimează un declin de 24,2%, la 1,89 milioane de unităţi, din cauza condiţiilor economice dificile, a anunţat AEB.

În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.

Te-ar mai putea interesa și
CapCut, aplicația soră a TikTok, se schimbă: te filmează și folosesc tot. Ce ascunde aplicația și cum vor fi afectați românii – analiză
CapCut, aplicația soră a TikTok, se schimbă: te filmează și folosesc tot. Ce ascunde aplicația și cum vor fi afectați ...
CapCut, aplicația de editare video deținută de gigantul chinez ByteDance (aceeași companie care controlează TikTok), a anunțat oficial schimbarea termenilor și condițiilor de utilizare. De......
Ilie Bolojan, la Congresul USR: Foarte probabil că acest guvern va fi unul de sacrificiu. Suntem pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri, să tăiem cheltuieli inutile
Ilie Bolojan, la Congresul USR: Foarte probabil că acest guvern va fi unul de sacrificiu. Suntem pregătiți să demolăm ...
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că Executivul pe care urmează să-l conducă va fi unul de sacrificiu, ...
Putin susține că nu există nicio dovadă că Iranul ar fi pregătit să construiască arme nucleare
Putin susține că nu există nicio dovadă că Iranul ar fi pregătit să construiască arme nucleare
Rusia a reafirmat sâmbătă că nu există nicio dovadă că Iranul are ca obiectiv obţinerea de arme nucleare, a relatat ...
Angela Merkel susține dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul din Orientul Mijlociu
Angela Merkel susține dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul din Orientul Mijlociu
Fostul cancelar german Angela Merkel şi-a exprimat sprijinul pentru dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul ...