Ford va majora producţia în Germania
Începând de săptămâna viitoare, Ford va majora producţia modelelor Focus, C-Max şi Grand C-Max la Saarlouis până la 1.770 de unităţi, o creştere de 240 de vehicule pe zi.
Restilizatul Focus, Fiesta şi autoutilitara C-Max sunt cele mai bine vândute modele Ford din Europa.
Şi fabrica din Koln urmează să majoreze în februarie producţia modelului Fiesta cu 300 de unităţi pe zi, la 1.850 de vehicule.
Anul trecut, Ford a anunţat că vrea să-şi sporească vânzările pe piaţa europeană cu 7,3%, deşi cota de piaţă a companiei americane a urcat sub un punct procentual.
Ford se aşteaptă să înregistreze un profit înainte de taxe de aproximativ şase miliarde de dolari pentru 2014. Dar subsidiara din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, responsabilă pentru aproximativ o cincime din vânzările auto ale Ford, ar urma să înregistreze o nouă pierdere înainte de taxe, de 1,2 miliarde de dolari, pe lângă pierderile înainte de taxe de peste 3,5 miliarde de dolari în precedenţii trei ani.
Producătorii auto mondiali se luptă pentru majorarea vânzărilor în Europa – unde înmatriculările de maşini noi au atins 11,9 milioane de unităţi în 2013, cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, după şase ani de declin consecutiv. Se estimează că, până în 2020, vânzările nu vor ajunge la nivelul de vârf înregistrat înaintea crizei – 15,5 milioane de vehicule.
Deja compania a anunţat că va lansa peste 25 de modele noi sau restilizate în Europa, în următorii cinci ani, printre care noul Mondeo şi celebrul Mustang. Ford speră că aceste lansări vor spori marja de profit a companiei în Europa.
Anul trecut, Ford a anunţat că se aşteaptă ca în 2015 să revină pe profit în Europa. În iulie 2014, compania a anunţat primul profit trimestrial înainte de taxe din ultimii trei ani, de 14 milioane de dolari. Dar, atunci, a intervenit criza din Rusia, deprecierea rublei afectând vânzările de automobile.
În septembrie, noul director general al Ford, Mark Fields, a avertizat că în 2014 compania ar putea înregistra în Europa pierderi înainte de taxe de 1,2 miliarde de dolari şi de 250 milioane de dolari în 2015.
Directorul operaţional al subsidiarei Ford Europa, Barb Samardzich, a afirmat luna trecută că vânzările auto în Rusia nu vor reveni pe creştere până în 2016 cel mai devreme.
‘Credem că situaţia se va înrăutăţi şi, de aceea, considerăm că 2015 nu va fi deloc un an al redresării pentru Rusia’, a apreciat oficialul Ford.
În perioada ianuarie – noiembrie 2014, livrările de maşini şi vehicule comerciale uşoare în Rusia au scăzut cu peste 10%, în condiţiile în care vânzările Ford pe această piaţă au înregistrat un declin de 40%.
Începând din luna ianuarie 2014, Ford Europe raportează vânzările sale pentru cele 20 de pieţe europene pe care este prezentă, odată cu adăugarea României pe această listă. În primele zece luni din 2014, vânzările Ford în Europa au urcat cu 7,8%, la 990.800 vehicule, în timp ce cota de piaţă a producătorului auto american a crescut uşor, la 8%.
În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.