Ford vrea să înfiinţeze o bancă în Germania pentru a contracara riscurile provocate de Brexit

Constructorul auto american Ford a confirmat marţi că intenţionează să înfiinţeze o bancă în Germania în a doua jumătate a acestui an, parte a strategiei sale destinate contracarării riscurilor apărute în urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters.
Economica.net - mar, 20 feb. 2018, 21:04
Ford vrea să înfiinţeze o bancă în Germania pentru a contracara riscurile provocate de Brexit

Ford Credit Europe, o subsidiară a Ford care oferă servicii financiare dealerilor şi clienţilor Ford din Marea Britanie şi 11 alte ţări din Europa, îşi va păstra licenţa de funcţionare în Marea Britanie dar a depus o cerere pentru a obţine o licenţă similară în Germania, ceea ce va permite firmei să deservească întreaga regiune UE.

‘Anticipăm că banca germană va fi înfiinţată în a doua jumătate a anului’, a declarat un purtător de cuvânt de la Ford Credit Europe. Acesta a adăugat că orice reorganizare a operaţiunilor Ford Credit Europe va depinde de rezultatul negocierilor cu privire la Brexit.

Companiile de servicii financiare din City-ul londonez sunt îngrijorate de posibilitatea ca Brexitul să le anuleze aşa-numitul drept de paşaport, care le permite să îşi ofere serviciile în toate statele membre UE. Ford Credit Europe a subliniat că sediul său general va rămâne în Marea Britanie dar a adăugat că a pus la punct opţiuni pentru a putea să continue să îi sprijine pe dealeri şi clienţilor Ford, indiferent de rezultatul negocierilor cu privire la Brexit.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...