Fordaq îl atacă pe ministrul Costel Alexe și susține că un posibil moratoriu privind exploatarea pădurilor ar fi iresponsabil
Potrivit Fordaq, o asemenea măsură ar constitui o amenințare la adresa securității naționale prin lezarea intereselor economice strategice ale României, definită explicit prin articolul 3. lit m) din legea siguranței naționale, prin blocarea accesului la o resursă naturală strategică, așa cum este definit fondul forestier național. În opinia forestierilor, justificarea unei astfel de măsuri în logica combaterii tăierilor ilegale este falsă, asociația condamnând aceste fapte, despre care crede că ar trebui combătute și sancționate, dar nu ar trebui în schimb să blocheze o gestionare durabilă a pădurilor.
„În aceeastă logică, pentru a combate evaziunea fiscală ar trebui să oprim economia națională!”, se precizează în comunicat.
Fordaq este de părere că tema tăierilor ilegale este exacerbată mediatic, fiind întreținută de declarații pe care asociația le consideră iresponsabile, făcute în special de ministrul Costel Alexe.
Organizația atrage atenția Guvernului că în această perioadă, domeniul energiei, cel alimentar și medical, sunt susținute de activitatea din sectorul forestier și a industriei lemnului: industria celulozei și hârtiei, industrie care contribuie inclusiv la fabricarea de măsti de protecție, în contextul epidemiei de Covid-19 prin furnizarea de materia primă, pornind de la lemn brut transformat în celuloză (a se vedea implicarea companiei Taparo – unul dintre liderii industriei mobilei din România), industria ambalajelor – de care este legată funcționarea industriei alimentare, industria paleților – de asemenea industrie suport pentru industria alimentară și transporturile de marfă.
Că toate acestea să funcționeze în condiții optime, sectorul de exploatare și de prelucrare primară a lemnului trebuie să rămână active.