FOREX: Autoritatea pieţei de capital vrea să facă ordine în junglă, ca să evite un nou scandal Sima
Joia trecută s-a emis proiectul de Instrucţiune a ASF, privind „calificarea ca instrumente financiare derivate a unor contracte și regimul oferirii nesolicitate de servicii și activități de investiţii”. Până la 11 august, se pot trimite observaţii pe marginea acestei propuneri.
În fapt, prin instrucţiunea în cauză, Autoritatea pieţei de capital îşi asumă responsabilitatea privind supravegherea intermedierii, şi în afara pieţelor reglementate, a tranzacţiilor cu instrumente derivate precum contractele financiare pe diferenţe de cotaţii (CFD, sau similare), pe perechi valutare (FOREX), dar şi pe acţiuni sau mărfuri precum ţiţeiul, metalele preţioase sau cerealele.
Intermediarii accesului la platformele de tranzacţii cu instrumente derivate FOREX (şi nu numai) vor fi obligaţi să ceară autorizarea ASF, în virtutea instrucţiunii, dacă „în mod organizat, frecvent şi sistematic încheie tranzacţii pe cont propriu prin executarea ordinelor clienţilor în afara pieţelor reglementate sau a sistemelor alternative de tranzacţionare”.
Altfel spus, cei care tranzacţionează cu clienţii, funcţionând ca nişte formatori de piaţă (market maker), trebuie să solicite autorizarea ca operatori independenţi.
„Instrucţiunea este binevenită pentru că va face lumină în cazul tranzacţionării produselor derivate de tip CFD inclusiv (inclusiv aşa numitele forex)”, a declarat Victor Stănilă, specialistul PR al casei de brokeraj Tradeville, pentru ECONOMICA.NET.
„Deşi proiectul este perfectibil, acesta reprezintă un prim pas al ASF de a lua măsuri împotriva agresivităţii firmelor neautorizate, sancţionând penal oferta de servicii de tranzacţionare fără autorizare”, a mai spus reprezentantul Tradeville.
Trebuie precizat că, „anterior acestui proiect, existau deja tranzacţii CFD cu perechi valutare (forex) reglementate de legislaţia pieţei de capital şi sub supravegherea CNVM, pe care orice intermediar autorizat le putea oferi clienţilor săi, dar existau şi tranzacţii forex spot (care presupun livrarea activului suport) şi care nu intră sub incidenţa reglementărilor pieţei de capital”, afirmă Victor Stănilă.
Există firme furnizoare de servicii de intermediere FOREX, care sunt autorizate în alte ţări din UE, dar care funcţionează în România doar în virtutea „paşaportului comunitar”. Rămâne de văzut dacă acestea va trebui să se autorizeze ca atare şi în România.
Exsit, însă, alte firme, mult mai periculoase, simple SRL-uri care oferă accesul la platformele de tranzacţionare pe internet, care scapă oricărui control.
Totodată, ASF încearcă să facă aducă la ordine furnizorii de servicii de intermediere pe platforme Forex nereglementate de Autoritate, impunând ca nivelul marjei menținute de clienții acestora să fie de cel puțin 5% din „valoarea noțională a tranzacțiilor”, „în cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate având activ suport valute/perechi valutare, efectuate în afara unei piețe reglementate sau a unui sistem alternativ de tranzactionare, în care intermediarul este contraparte a clienților săi de retail”, potrivit proiectului de instrucţiune a ASF.
Furnizorii de servicii FOREX oferă contracte speculative prin care atât câştigurile cât şi pierderile pot şi de 100 de ori mai mari decât sumele pariate propriu-zis.
„Proiectul denotă preocuparea ASF pentru reducerea riscurilor la care se expun investitorii în astfel de tranzacţii şi stabileşte o marjă de cel puţin 5% din valoarea noţională a contractului, însă această intenţie este de natură a defavoriza intermediarii autohtoni, deoarece sunt investitori care îşi asumaă în mod conştient riscurile şi care vor merge către intermediari din afara ţării pentru „a-şi satisface nivelul de adrenalin”, mai spune reprezentantul Tradeville.
Oficialul Tradeville crede că „ASF ar trebui să demareze un proces de informare şi educare a publicului larg cu privire la investiţiile bursiere, la mijloacele prin care să se protejeze de astfel de practici şi ce trebuie să facă acei ce, din nefericire, au căzut în capcana firmelor neautorizate”.
ASF încearcă să apere imaginea pieţei de capital autohtone, după marele scandal stîrnit după ce mai mulţi speculatori (printre care nume sonore, ca Daniel Dăianu şi Florian Goldstein) au fost înşelaţi de fostul broker Cristian Sima. O firmă a acestuia a intrat în incapacitate de plată şi Sima, ajuns între timp preşedinte al Bursei din Sibiu, a fugit din ţară.