FOREX: Românii au zeci de milioane de euro în conturi la casele de brokeraj pe derivate de mare risc

06 12. 2013
forex_curs_valutar_58755000

Clienţii XTB România au în medie circa 10.000 de euro în conturi, potrivit lui Tadeusz Kuropatwinski, directorul general al sucursalei din România a X Trade Brokers Polonia, unul dintre cele mai mari intermediari de tranzacţii pe pieţele de instrumente derivate care operează în ţara noastră, inclusiv pe piaţa valutară (FOREX).

„Cred că în total există circa 8.000 de clienţi pentru casele de brokeraj autorizate din România, active pe piaţa instrumentelor derivate“, a mai spus  Tadeusz Kuropatwinski într-un interviu acordat ECONOMICA.NET.

Alţi 2.000 de jucători fac plasamente prin intermediari, neautorizaţi de pe „piaţa gri“.

Astfel că valoarea banilor pariaţi de români pe cursuri valutare sau pe cotaţii ale petrolului ori ale aurului poate fi estimată astfel la circa 80 de milioane de euro, sub „rezerva că mărimea conturilor clienţilor XTB România reflectă eşalonul premium al acestei pieţe“, a precizat şeful XTB.

Altfel spus, media conturilor XTB este superioară mediei pieţei şi deci ar duce la supraestimarea pieţei. Oficialul polonez nu a dorit să precizeze, însă, şi câţi din cei 8.000 de jucători sunt clienţii XTB România.

XTB România intermediază tranzacţii în marjă şi cu instrumente derivate de tipul CFD (contracte pe diferenţă), produse de risc ridicat, pentru că  se folosesc de efectgul de levier.

La XTB, în tranzacţiile valutare (FOREX), nivelul maxim al marjei este de 0,50% ceea ce corespunde unui efect de levier de 1 la 200.

Asta înseamnă că, pentru a iniţia o tranzacţie în valoare de 200 euro, poţi să ai în cont doar 1 euro. Tranzacţionând cu volume mult mai mari decât sumele disponibile în cont, îţi amplifici atât câştigurile cât şi pierderile potenţiale. De 200 de ori, la nivelul de marjă menţionat.

Veniturile  X Trade Brokers obţinute în România sunt pe cale să crească în acest an cu 15% faţă de 2012, potriuvit directorului general al XTB România.  Tadeusz Kuropatwinski nu a dorit să precizeze la cât se cifrează acestea, pentru că „nu este relevant, atâta vreme cât cheltuielile se înregistrează la Varşovia“.

Potrivit unor estimări anterioare, firmele de brokeraj forex câştigă circa 5 milioane de euro în România.

Grupul XTB se situează pe locul 6 în clasamentul general Bloomberg al celor mai performante companii emitente de prognoze asupra monedelor din zona EMEA, cu o marjă medie de eroare de 6,84%, la egalitate cu instituţii financiare renumite precum Morgan Stanley sau Societe Generale şi surclasând Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ sau Barclays.

CFD și Opțiunile tranzacționate în marjă pot genera pierderi considerabile. Luați la cunoștință riscurile asociate acestui tip de tranzacții prin click aici.