Forma finală a legii insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi gata până la sfârşitul anului – deputat
‘Suntem în discuţii foarte aprinse cu privire la insolvenţa persoanelor fizice. Cred că până la sfârşitul acestui an vom avea o lege într-o formă finală. Am colaborat cu instituţii de specialitate prestigioase din Europa şi din lume’, a declarat marţi, la Forumul Internaţional de Asigurări FIAR de la Braşov, deputatul Daniel Florea.
Daniel Florea a afirmat că au existat nişte cutremure pe piaţa asigurărilor, dar aceasta a avut puterea şi maturitatea să reziste şi are seriozitatea să se vindece din interior.
‘Avem acum o nouă problemă în ceea ce priveşte aceste jocuri de noroc (discuţiile aprinse pe tema unor inţiative de schimbare a legislaţiei în domeniul jocurilor de tip sloturi, păcănele. – n.r.), o altă entitate deosebită a economiei româneşti. Cred că este o problemă nu de credibilitate ci de opacitate şi cred că, din cauza acestei opacităţi, nu ar rezista atât de bine unui scandal, aşa cum a rezistat piaţa de asigurări’, a mai spus reprezentantul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.