Formaţiunile politice maghiare din România, UDMR, PPMT şi PCM, iau poziţie comună faţă de autonomie

Cele trei formaţiuni politice maghiare din România, respectiv UDMR, PPMT şi PCM, vor semna, luni, la Cluj-Napoca, o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie, transmite corespondentul Mediafax.
Economica.net - D, 07 ian. 2018, 13:33
Formaţiunile politice maghiare din România, UDMR, PPMT şi PCM, iau poziţie comună faţă de autonomie

Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că declaraţia care va semnată va stabili nişte principii comune.

„Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPM) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) vor semna o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie ale celor trei formaţiuni politice. În ultimii 15 ani au fost multe discuţii pe marginea unor proiecte, iar declaraţia care va semnată, luni, la Cluj-Napoca va stabili nişte principii comune. Pe această bază se va putea merge, poate, mai departe. Vom vedea care va fi finalul acestui demers”, a spus Szilagyi.

Documentul va fi semnat de liderii celor trei formaţiuni politice, Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (PPMT) şi Biro Zsolt (PCM).

UDMR şi PCM au semnat, în 21 martie 2014, un parteneriat strategic care a vizat, printre altele, înfiinţarea unui grup de lucru comun pentru proiectele privind autonomia culturală transilvană şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

În urma acestui parteneriat, la alegerile din 2016, PCM a primit două locuri eligibile de parlamentari pe listele UDMR, în judeţele Covasna şi Mureş.

Te-ar mai putea interesa și
Căldura persistentă a provocat incendii în Turcia și Grecia
Căldura persistentă a provocat incendii în Turcia și Grecia
Grecia și Turcia s-au confruntat joi cu incendii violente, care au condus la evacuarea a 5.000 de persoane pe insula Creta și în apropierea Atenei și au provocat moartea a două persoane în......
ALFA Group, companie controlată de Alin Niculae, a cumpărat cu 55 milioane euro cea mai mare parte a Iride Park de la CPI România
ALFA Group, companie controlată de Alin Niculae, a cumpărat cu 55 milioane euro cea mai mare parte a Iride Park de la CPI ...
Biriș Goran a reprezentat cu succes CPI România (parte a CPI Property Group) în vânzarea unui portofoliu care cuprindea ...
Coasigurat la sănătate doar până la 1 septembrie. După această dată, fie va plăti CASS, fie va rămâne neasigurat. Răspunsuri la cele mai presante întrebări despre subiect
Coasigurat la sănătate doar până la 1 septembrie. După această dată, fie va plăti CASS, fie va rămâne neasigurat. ...
Coasiguraţii îşi vor pierde calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate sănătate fără plata ...
Gigantul finlandez Metso deschide o fabrică la Oradea
Gigantul finlandez Metso deschide o fabrică la Oradea
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente industriale pentru industria de minerit ...