Formula 1, în faţa unor noi proteste. Hackerii şi studenţii vor să boicoteze MP al Canadei
După ce piloţii şi echipele din Formula au avut de întâmpinat o atmosferă ostilă în urmă cu o lună, în Bahrain, un nou Mare Premiu se anunţă a fi marcat de largi mişcări de protest.
Începând cu jumătatea lunii februarie, o grevă studenţească a denunţat decizia Guvernului Provinciei Quebec, a premierului Jean Charest de a creşte taxa de şcolarizare. După luni de dispute, aproximativ 200.000 de studenţi sunt încă în grevă, în provincie, şi participă la demonstraţii.
În ultima perioadă, mişcarea de protest a studenţilor a luat o nouă turnură, mai violentă şi mai politică, după votul din 18 mai, în Guvern, pentru o nouă „lege specială”. Textul, pe lângă că impune limite stricte libertăţii de a manifesta, interzice practic pichetele de grevă în faţa instituţiilor, în numele libertăţii accesului la învăţământ al studenţilor care nu sunt în grevă. Legea pune practic capăt grevei, deoarece semestrul în curs este suspendat până la jumătatea lui august în universităţile şi colegiile aflate în grevă. În peste o sută de zile de proteste, manifestaţiile s-au soldat cu circa 2.500 de arestări, potrivit Montreal Gazette.
Acum, studenţii protestatari vizează Marele Premiu de Formula 1 ce va fi găzduit de Montreal. Un grup ce încurajează dezordinea în weekendul în care va avea loc cursa de F1 se află în cadrul facultăţii de arte din cadrul Universităţii Quebec la Montreal. În timpul adunării generale care a avut loc în 9 mai, s-a aprobat în unanimitate o rezoluţie care susţine manifestări violente cu acel prilej: „Organizaţia AFEA-UQAM sugerează federaţiei studenţeşti CLASSE să organizeze mişcări de perturbare, astfel încât Marele Premiu de Formula 1 şi activităţile conexe acestuia din 8-10 iunie să fie anulate, pentru că reprezintă valori sexiste, antiecologice şi elitiste ce trebuie abolite.”
Camille Toffoli, o studentă din cadrul facultăţii, a precizat că vor fi folosite reţelele de socializarea pentru a se asigura o largă participare. Propunerea studenţilor de la arte a câştigat imediat în popularitate. O scandare folosită la protestele nocturne ale studenţilor îl avertizează pe premierul provinciei: „Charest! Tu râzi acum, dar stai să vezi ce o să se întâmple cu Grand Prix-ul tău!”.
„Nenoriciţii de bogătani vor fi vizaţi de demonstraţii nocturne”, a scris pe Twitter, la 23 mai, şi Jaggi Singh, un cunoscut anarhist canadian, cu referire la Marele Premiu de Formula 1.
Hackerii au ameninţat, în această săptămână, că vor provoca haos pe serverele Grand Prix-ului canadian, ca formă de protest faţă de legea „tiranică” adoptată de guvernul local, cu privire la limitarea dreptului de a manifesta, în contextul conflictului dintre studenţi şi autorităţi.
Autorităţile canadiene estimează că între 8 şi 10 iunie peste 300.000 de fani vor fi prezenţi pe circuitul Gilles Villeneuve pentru a asista la Marele Premiu de Formula 1. Această cursă ar urma să genereze venituri de circa 100 de milioane de dolari comercianţilor locali. Cu ocazia Grand Prix-ului, în Montreal se organizează numeroase manifestări, printre care şi un popular festival al berii.
Protestele violente din ultimele luni au dus la o scădere cu 20 la sută a veniturilor agenţilor economici din centrul oraşului. Totuşi, comercianţii spun că nu sunt îngrijoraţi de ameninţările primite.
„Înţelegem ameninţarea, am pierdut deja mult din cauza protestelor, dar nu ar avea sens să ne aşteptăm ca afacerile să fie afectate în acel weekend. Mai întâi, va fi multă poliţie atunci şi apoi nu prea ai loc să te mişti pentru că e prea multă lume. Nu cred că se va potrivi cu necesităţile lor. Totuşi, sper să li se rezolve problemele până atunci”, a declarat Steve Siozos, preşedintele Asociaţiei comercianţilor de pe Crescent Street, una dintre arterele importante din centrul oraşului.
Camera de Comerţ din Montreal a invitat, duminică, personalităţi politice şi din mediul de afaceri la o întâlnire, în cadrul căreia s-au discutat modalităţile de a proteja nu numai cursa de Formula 1, ci şi celelalte activităţi care atrag mii şi mii de turişti în oraş.