Formularul digital, obligatoriu din 20 decembrie pentru oamenii care intră în România – Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată de executiv
Economica.net a anunţat pe 14 decembrie planul guvernului de a implementa, prin ordonanţă de urgenţă, formularul digital de intrare în România.
Sintetic, documentul în format digital trebuie să fie completat de toţi oamenii care sosesc în ţara noastră, români şi străini, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României.
Pentru completarea formularului digital de intrare în România se va folosi sistemul informatic integrat formular digital de intrare în România, denumit SII-FDIR.
Sistemul informatic integrat formular digital de intrare în România va fi format din:
– aplicaţia web pentru descărcarea şi completarea formularului, care va putea fi accesată de pe portalul plf.gov.ro;
Aplicaţia permite completarea, în format digital, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea în ţara noastră, a formularului prin accesarea portalului plf.gov.ro.
– serviciul de validare a formularului digital prin citirea CNP-ului/ a numărului documentului de călătorie cu ajutorul aplicaţiei antemenţionate. Această atribuţie revine Poliţiei de Frontieră.
– servicii de securitate cibernetică.
Datele cu caracter personal şi informaţiile despre călătorie, care vor fi solicitate oamenilor care vin în ţara noastră în SII – FDIR, sunt:
- numele şi prenumele;
- data naşterii;
- numărul de telefon;
- adresa de e-mail;
- adresa (sau, după caz, adresele) de destinaţie de pe teritoriul României;
- ţara şi localitatea de plecare;
- data de plecare spre România;
- tipul de mijloc de transport;
- numărul cursei/numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, după caz;
- numărul locului/cabinei, după caz;
- dacă persoana este sau nu este în tranzit pe teritoriul României.
Datele antemenţionate vor fi solicitate şi pentru membrii familiei.
Alte date pe lângă cele enumerate de Economica.net mai sus vor fi stabilite prin Ordin comun al MS, MAI, STS.
Important
Fiecare om care intră în ţara noastră va avea obligaţia să completeze acest formular. Fac excepţie familiile care călătoresc împreună. În această situaţie, formularul digital poate fi completat de un membru adult pentru toată familia.
Cetăţenilor români care se prezintă în punctele de trecere a frontierei fără să aibă acest formular le va reveni obligaţia să îl completeze în frontieră sau în cel 24 de ore de la intrarea în ţara noastră.
Datele cu caracter personal sunt stocate pe o perioadă de 15 zile de la data completării formularului. După cele 15 zile, datele sunt şterse ireversibil.
Prelucrarea datelor personale furnizate de populaţie prin intermediul formularului digital se va face în acord cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.
Precizare
Ca să intre în vigoare, actul normativ aprobat de executiv miercuri, 15 decembrie, trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial (MO). Vom reveni cu detalii îndată ce ordonanţa de urgenţă va apărea în MO.
Economica.net vă aminteşte că majoritatea prevederilor din OUG privind formularul digital intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Citeşte şi: