Fornetti se obligă să nu mai controleze preţul de revânzare a produselor

Economica.net
14 08. 2012
fornetti_77095100

Consiliul Concurenţei a supus dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Fornetti România, implicată într-o investigaţie privind posibila încălcare a legii concurenţei pe piaţa producţiei şi comercializării produselor de patiserie şi panificaţie.

„Prin angajamentele propuse, părţile implicate urmăresc înlăturarea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2010, la declanşarea investigaţiei privind o posibilă înţelegere între Fornetti România şi beneficiarii francizei Fornetti de a comercializa produsele de patiserie şi panificaţie finite tip Fornetti la un preţ stabilit, fără a ţine cont de specificul cererii la un moment dat şi de evoluţia generală a pieţei”, se arată într-un comunicat al Consiuliului Concurenţei.
Astfel, Fornetti se angajează să modifice contractul de franciză în vigoare pe parcursul anului 2012 prin acte adiţionale pentru beneficiarii existenţi în sistemul de franciză, precum şi să efectueze o nouă revizie a contractului de franciză pentru benficiarii viitori semnatari de contracte de franciză.

În acest sens, compania va recomanda doar un preţ maximal de revânzare a produselor. Până acum fiecare beneficiar de franciză primea etichetele pretipărite de companie cu un preţ stabilit de aceasta.

Totodată, Fornetti va elimina orice mecanism de verificare sau control a preţurilor, urmând să fie realizată doar o monitorizare internă, fără ca aceasta să aibă un caracter contractual, bilateral sau sancţionator şi fără a altera în vreun fel relaţia contractuală cu beneficiarii.

Un alt angajament asumat de companie se referă la clauzele contractuale care limitează activitatea francizatului prin comercializarea de produse dintr-un domeniu de activitate identic sau asemănător. Prin contract beneficiarul de franciză Fornetti nu avea voie să activeze în aceste activităţi în timpul derularii contractului şi ulterior încetării acestuia pe o perioadă de 2 ani. Perioada de timp a fost redusă la un an.

După analiza observaţiilor formulate de către terţi, Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor modificarea propunerilor şi poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

Angajamentele sunt monitorizate pe o perioadă stabilită prin decizie a Consiliului Concurenţei, iar în cazul neîndeplinirii acestora,compania poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Pe parcursul procedurii Consiliul Concurenţei poate redeschide la cerere sau din oficiu investigaţia, dacă se constată anumite nereguli.