”Fortăreaţa” UE pune în pericol viaţa imigranţilor proveniţi din zone de conflict – Amnesty International
În raportul său, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului afirmă că ”politicile UE în materie de imigraţie şi practicile de control la frontiere îi împiedică pe refugiaţi să acceadă la procedura de azil în Europa şi pun în pericol viaţa tuturor persoanelor care întreprind călătorii din ce în ce mai periculoase”.
În faţa unor dificultăţi crescânde de a ajunge în Europa pe căi terestre, refugiaţii o iau din ce în ce mai des pe rute maritime, mai periculoase, către Grecia şi către Italia, şi sute de persoane mor în fiecare an, subliniază Amnesty.
În cursul primelor şase luni ale anului, ”peste 200 de persoane” şi-au pierdut viaţa pe Marea Mediterană. ”Alte câteva sute sunt date dispărute şi este posibil ca şi ele să fi dispărut”. Din 2000, ”cel puţin 23.000” de persoane ar fi murit, potrivit estimărilor Amnesty.
”Responsabilitatea pentru moartea celor care încearcă să ajungă în UE este colectivă”, afirmă Amnesty, făcând apel la statele membre să urmeze exemplul Italiei, care, după drama de la Lampedusa din octombrie 2013, a demarat operaţiunea de salvare ”Mare Nostrum”.
Conform Amnesty, ”aproape jumătate din persoanele care încearcă să ajungă ilegal pe teritoriul UE fug de situaţii de conflict din ţări precum Siria, Afganistan, Eritreea sau Somalia”.
Acest raport a fost publicat la o zi după o reuniune a miniştrilor europeni de interne, dintre care majoritatea refuză modificarea regulilor privind azilul.
Între 2007 şi 2013, UE a consacrat peste 1,8 miliarde de euro protecţiei frontierelor sale externe, dar numai 700 milioane de euro au fost alocate ameliorării situaţiei solicitanţilor de azil şi refugiaţilor pe teritoriul său, afirmă organizaţia pentru apărarea drepturilor omului.
Printre altele, UE şi statele membre cooperează cu ţări vecine precum Turcia, Maroc şi Libia şi le acordă sprijin financiar pentru crearea unei ”zone tampon” în jurul UE, în scopul ”blocării imigranţilor şi a refugiaţilor înainte ca ei să ajungă la frontierele Europei”, afirmă Amnesty, care acuză ţările europene că ”închid ochii” la încălcările drepturilor omului.
Cei care reuşesc să ajungă la frontierele europene riscă să fie imediat respinşi. Amnesty International a înregistrat cazuri de respingere rapidă a unor imigranţi de către Bulgaria şi Grecia, unde această practică este ”foarte răspândită”, încălcându-se dreptul la azil.
Organizaţia vorbeşte, de asemenea, despre un incident grav survenit în februarie 2014 în largul enclavei Ceuta, când poliţia spaniolă a tras cu gloanţe oarbe şi gaze lacrimogene împotriva unor imigranţi care au sosit din Maroc înotând. Paisprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 care au reuşit să ajungă la mal au fost imediat trimise înapoi.