Forțele ruse au cucerit mai multe localități din zona Lugansk. Ucraina anunță că a țintit mai multe platforme petroliere ruse
Guvernatorul Luganskului, Serghei Gaidai, a confirmat relatări anterioare conform cărora satul Tocivka, situat la sud de Severodoneţk, a căzut sub controlul trupelor ruse. ”Din păcate, inamicul a aruncat în luptă armamente şi efective enorme şi a capturat Tocivka”, a declarat Gaidai.
La rândul său, Statul Major ucrainean a anunţat că trupele ruse controlează de asemenea localităţile Pidlisne şi Mirna Dolina, situate la sud de Lisiceansk, oraşul geamăn al Severodoneţkului situat de cealaltă parte a râului Siverski Doneţ, care nu mai poate fi trecut pentru că toate podurile sunt distruse.
Spre deosebire de Severodoneţk, unde numai zona industrială se mai află sub controlul trupelor ucrainene, acestea din urmă rezistă la Lisiceansk, dar sunt bombardate puternic de artileria rusească, a mai declarat guvernatorul ucrainean.
”Avem o situaţie dificilă pe tot frontul Luganskului. Inamicul lansează o ofensivă pe scară extinsă în regiunea noastră, a acumulat rezerve suficiente”, a semnalat Serghei Gaidai.
Armata ucraineană a mai transmis că atacurile pe care le-a efectuat luni asupra unor platforme de foraj în Marea Neagră în largul peninsulei Crimeea au avut drept ţintă instalaţii militare ruseşti.
”Rusia a organizat acolo mici garnizoane, a amplasat materiale de apărare antiaeriană, inclusiv radare. Adică aceste platforme au fost transformate în instalaţii care i-au ajutat şi îi ajută pe ruşi să-şi consolideze controlul total asupra părţii de nord-vest a Mării Negre, a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei regiunii Odesa.