Fost director al Bankia: Nu pricepeam nimic din rapoartele băncii

Economica.net
08 11. 2012
bankia_74132500

Rojo-Izquierdo s-a alăturat Bankia la sfârşitul anului 2010 şi a primit în 2011 un salariu de 374.000 de euro, potrivit cotidianului The Guardian. Anterior, Rojo-Izquierdo a lucrat la Caja Madrid, una dintre cele şapte bănci regionale care au fuzionat pentru a forma Bankia.

De asemenea, fostul director a fost şi consilier al autorităţii regionale Madrid.

Rojo-Izquierdo a făcut declararaţia privind rapoartele financiare ale băncii în timpul unei audieri la Tribunalul Penal Naţional din Madrid, unde a fost citată ca martor.

Bankia a cerut în mai un ajutor financiar de 23,5 miliarde de euro de la guvernul spaniol. Spania a convertit deja acţiuni preferenţiale de 4,5 miliarde de euro în capital al Banco Financiero y de Ahorros, grupul-mamă al Bankia, după ce acesta a raportat pierderi. Fondul pentru salvarea băncilor din Spania a injectat capital de urgenţă de 4,5 miliarde de ero la Bankia în septembrie.