Fost director al CIA: Câştigarea războiului de către Ucraina depinde în primul rând de ajutorul SUA
David Petraeus şi-a lansat, miercuri, la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, volumul „Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la Ucraina”, la care este coautor împreună cu Andrew Roberts.
În acest context, fostul director al CIA a făcut o scurtă analiză a războiului modern.
„Analiza asupra războiului modern scoate în prim plan cele patru sarcini ale leadershipului: să ai o idee principală, să comunici ideea, să convingi pe toţi să urmărească ideea neobosit, să revizuieşti şi să îmbunătăţeşti strategia ori de câte ori este necesar, să supervizezi punerea în practică a ideii. (…) Trebuie să-ţi înţelegi realmente propriile forţe, forţele inamice, terenul fizic, terenul uman, ţara în care operezi, toate elementele din ea, triburi, secte religioase, grupuri etnice, partide politice, toate astea, toate elementele societăţii, vecinătăţile, şi aşa mai departe, iar mai apoi să modelezi ideea principală corectă. Apoi, o comunici eficient în toate ungherele organizaţiei şi tuturor celor care au un interes în rezolvarea conflictului. E o sarcină enormă care trebuie continuată mereu”, a spus generalul Petraeus.
În privinţa războiului din Ucraina şi ce anume înseamnă victoria în acest conflict, generalul american este de părere că ea presupune recâştigarea de către ucraineni a controlului asupra tuturor teritoriilor deţinute de acest stat înainte de 2014.
„O întrebare şi mai mare: Este asta posibil? Cred că singurul răspuns ar fi că … depinde. Depinde în primul rând de continuarea sprijinului din partea SUA. Dar depinde şi de rezolvarea de către Ucraina a unui lucru foarte dificil, media de vârstă a ostaşilor săi, care este acum în jur de 40 de ani. (…) Mai depinde şi de faptul dacă statele vestice cad de acord să dea Ucrainei cele 300 de miliarde de dolari din fondurile ruse îngheţate în ţările occidentale. Şi asta este absolut vital. Eu cred (…) că este legal , a punctat David Petraeus.
El a vorbit, de asemenea, despre cum vede războiul viitorului.
„Omul va stabili ce anume va trebui să execute maşina, îi va da direcţia sub formă de algoritm. Inteligenţa artificială va învăţa şi se va upgrada continuu, (…) maşina având posibilitatea de a compara condiţiile stabilite şi de a valida ea însăşi dacă acţionează sau nu cinetic. Înspre aşa ceva ne îndreptăm”, a opinat David Petraeus.
La eveniment a participat şi secretarul de stat în Ministerul Apărării Simona Cojocaru, care a apreciat că lucrarea reprezintă „o analiză profundă şi inteligentă” a războiului modern.
„Această carte este mai mult decât o analiză istorică, ne oferă o analiză profundă şi inteligentă a războiului modern, ce se întinde pe durata a şapte decade de conflict, şi asupra învăţămintelor critice pe care le-am tras. Cartea nu este doar o trecere în revistă a unor bătălii ce s-au dat, ci o analiză temeinică a principiilor şi strategiilor care au modelat lumea noastră de azi: războaiele arabo-israeliene, războaiele din Coreea şi Vietnam, războiul strategic din Golf, tulburarea etnică din Balcani, implicarea prelungită din Afganistan şi bineînţeles războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina”, a spus Cojocaru.
Volumul „Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la Ucraina”, semnat de Andrew Roberts şi David Petraeus a fost lansat, miercuri, de către New Strategy Center în aula Universităţii Naţionale de Apărare Carol I. Au fost prezenţi: preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, Eugen Mavriş, rectorul universităţii, George Scutaru, CEO New Strategy Center, Nicolae Ciucă, general Dragoş Iacob, adjunctul Şefului Statului Major General.