Fost internaţional francez, inculpat pentru tentativă de omor

Economica.net
26 10. 2011

Fostul internaţional francez Tony Vairelles şi trei fraţi ai săi au fost inculpaţi marţi seară pentru tenativă de asasinat şi plasaţi în deteţine provizorie, după un incident la ieşirea dintr-o discotecă, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Ei sunt bănuiţi că ar fi tras focuri de armă, soldate cu trei răniţi, în estul Franţei, lucru dezminţit de cei trei bărbaţi. Dacă vor fi  găsiţi vinovaţi, cei patru fraţi riscă închisoarea pe viaţă.

Potrivit procurorului din Nancy, Raymond Morey, Jimmy şi Giovan Vairelles se aflau într-o discotecă din Essey-lès-Nancy, sâmbătă seară, când au fost daţi afară deoarece au consumat băuturi alcoolice pe ringul de dans. „A urmat o altercaţie şi cei doi tineri au revenit cu o bâtă de baseball şi un lanţ pentru câini. Agenţii de ordine din discotecă au blocat intarea şi a existat o bătaie”, a anunţat procurorul într-o conferinţă de presă.

Cei doi i-au sunat apoi pe fraţii lor mai mari, Fabrice şi Tony, care au venit la locul faptelor.

Paznicii au afirmat că cei patru fraţi au tras cu trei arme de foc. Trei paznici au fost răniţi: unul la mână, în timp ce-şi proteja faţa, un altul la coapsă, iar al treilea lângă coloana vertebrală. Ultimii doi se află în spital.

Cei patru fraţi Vairelles au fost reţinuţi duminică. Ei au negat că ar fi folosit arme, însă au afirmat că în timpul incidentului au auzit mai multe împuşcături.