Fost vicepreşedinte Rompetrol: Am căzut cu toţii de pe scaun când Patriciu ne-a spus că a vândut compania

Bucşă a intrat livid în sala de şedinţe unde îl aşteptam. ‘Încă nu reuşesc să-mi revin’, spune el cu o privire extrem de tristă.

Este ora 17,00, iar de când a aflat vestea a vorbit încontinuu la telefon.

Îl sună un alt fost vicepreşedinte al Rompetrol. ‘Plângea când am vorbit cu el la ora 11,00, când am aflat, şi plânge şi acum’, spune Bucşă despre fostul său coleg.

Adevărul este că Patriciu a reuşit să strângă în jurul lui un nucleu de câţiva oameni foarte tineri şi extrem de deştepţi, care au condus compania într-un spirit liber, spirit care nu mai caracterizează acum birocraţia şi păienjenişul procedural dintr-o multinaţională. După vânzarea Rompetrol către KazMunaiGaz, ei au părăsit compania rând pe rând. ‘Era limpede că trebuie să plecăm. În orice tranzacţie de acest tip, noul proprietar vine cu propria echipă’, spune Bucşă.

După zece ani la Rompetrol şi doi ani la Oltchim, Bucşă este acum director general la Gaz Sud, a treia companie pe piaţa distribuţiei de gaze din România. După o jumătate de oră de întrebări şi răspunsuri despre piaţa gazelor, discuţia a revenit, inevitabil, la Dinu Patriciu.

Patriciu îşi plătea oamenii de încredere nu după o grilă de salarizare, ci în funcţie de valoarea lor şi de ce însemnau ei pentru companie. Dacă cereai un salariu de un milion de dolari, te întreba: ‘Poţi produce un milion o sută?’ ‘Da’. ‘Bun, atunci îţi dau un milion’, povesteşte Bucşă.

‘Era atât de important businessul pentru el, încât intram în birou peste el la orice oră, nu conta cine e acolo. În companiile multinaţionale nu doar că stai la uşa directorului general, ci stai la 10 uşi până să ajungi să rezolvi o problemă. Iar sărbătorile de Paşte ne prindeau inevitabil în companie şi mergeam la el în birou: ‘Hai sa mâncăm cozonac cu lapte’. Şi mâncam cozonac cu lapte de fiecare Paşte’, îşi aminteşte fostul apropiat al miliardarului.

Totuşi, compania era a lui şi se vedea asta în momentul când se luau decizii. Asculta ce spun colaboratorii, ţinea cont de sfaturile lor, dar, încăpăţânat, când îşi punea mintea făcea tot cum voia el. A fost cazul când s-a ales sigla companiei, floricica identică cu cea a companiei BP, fosta British Petroleum. ‘Dar asta e sigla BP!’, i s-a spus. ‘Nu mă interesează, îmi place’, a fost răspunsul magnatului. Evident că britanicii l-au dat în judecată, iar, după câţiva ani de procese, a avut noroc că BP nu era pe piaţa din România, dar pentru benzinăriile din afara ţării a fost nevoit să taie floricica în jumătate.

A devenit aproape un clişeu în ultimii ani să se spună că Patriciu a fost un vizionar. Şi asta pentru că a reuşit să vândă grupul Rompetrol pentru fabuloasa sumă de 1,6 miliarde de dolari (pentru 75% din acţiuni) chiar cu un an înaintea crizei.

Cum a fost când s-a întâmplat?

‘În momentul acela se căuta un partener pentru integrarea pe verticală a Rompetrol, care era o companie eminamente de rafinare. Neavând un producător de petrol în spate, era expusă la orice şoc. De aici la faptul că a vândut către KazMunaiGaz nu mai ştiu cum au decurs lucrurile. Ştiu că Dinu a fost plecat în Kazahstan, m-a sunat de acolo să-mi ceară date pentru a evalua grupul, iar când a venit ne-a spus: ‘Am luat decizia şi am vândut 75% din grup’. Noi am căzut toţi de pe scaun în momentul acela, pentru că nu ne aşteptam niciunul. Şi asta a fost. De ce a vândut cum a vândut numai el ştie’, a mai spus Bucşă.

A făcut bine?

‘Ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat în continuare, da. A venit criza… Uitaţi-vă la Rompetrol, din 2007 şi până acum. Nu vreau să arăt cu degetul, dar au avut doar pierderi-record. Cu acele pierderi, nu cred că Dinu Patriciu şi acţionarii de atunci puteau să reziste. Deci trebuia un acţionar mai tare, mai cu resurse, cum este KazMunaiGaz, care în fiecare an injectează bani aici. Cred că a făcut bine, ţinând cont de criza care a venit şi de ceea ce s-a întâmplat în piaţă’, consideră el.

Bucşă mai aminteşte şi de mândria lui Patriciu când spunea că e român: ‘Dincolo de faptul că era un om de afaceri, Dinu Patriciu era un român. Rompetrol era o companie românească, condusă de management românesc. Deciziile se iau în limba română şi se luau în interesul României. Inclusiv culorile reprezentative sunt roşu, galben şi albastru. Toate au fost cu România în faţă. Mergea peste tot în lume şi spunea cu mândrie că este român şi toţi făceam asta’.

Iar în business trebuie să fii perfect şi ca om, şi ca afacerist, altfel eşti mâncat cu fulgi cu tot.

‘Negociam cu bănci, cu companii. Am avut de-a face cu bancheri elveţieni, care erau foarte bine şcoliţi, experimentaţi, iar ăştia te mâncau dacă nu te făceai respectat. Când mergeam să discutăm cu ei, trebuia să ştii carte, trebuia să ştii business, nu te jucai. Automat ştiind şi arătând că eşti om serios, că te ţii de cuvânt, că ştii ce ai de făcut, te respectă. Pe tine, ca Rompetrol, ca om, ca organizaţie, ca Dinu Patriciu, ca tot, în lanţ. Oricare din verigile astea cade, toate se duc în jos. Noi eram o echipă respectată şi imaginea pe care o aveam în afară era foarte bună’, a mai spus fostul vicepreşedinte al Rompetrol.