Fosta soţie a fondatorului Amazon donează o mare parte din averea sa în scopuri caritabile
Într-un text dat publicităţii marţi şi publicat pe site-ul asociaţiei Giving Pledge, MacKenzie Bezos, în vârstă de 49 de ani şi al cărei divorţ a fost finalizat pe 4 aprilie, afirmă că are „de împărţit o sumă de bani disproporţionat de mare”.
După ce şi-a petrecut 25 de ani din viaţă alături de Jeff Bezos, ea a anunţat în aprilie că va păstra 25% din acţiunile pe care soţii Bezos le deţineau împreună, reprezentând 4% din capitalul grupului Amazon. Această sumă este de aproximativ 36 de miliarde de dolari. MacKenzie Bezos i-a cedat însă fostului ei soţ partea sa din drepturile de vot deţinute de fostul cuplu în consiliul de administraţie al grupului Amazon.
Giving Pledge (Angajament de Donaţie) este o iniţiativă lansată în 2010 de miliardarii americani Warren Buffett şi Bill Gates, prin care aceştia le încurajau pe persoanele bogate din lumea întreagă să doneze mai mult de jumătate din averile lor în beneficiul unor organizaţii de caritate, fie în timpul vieţii, fie după moartea lor.
Lista semnatarilor iniţiativei, disponibilă pe site-ul Giving Pledge, conţine aproximativ 200 de nume, în rândul cărora se regăsesc fondatorul reţelei de socializare Facebook – Mark Zuckerberg -, investitorul Bill Ackman şi unul dintre fondatorii companiei Microsoft – Paul Allen.
Organizaţia de caritate a anunţat de asemenea marţi că semnatarilor li s-a adăugat şi Robert Smith, un om de afaceri american care a făcut de curând senzaţie în presa internaţională, după ce a anunţat că va achita împrumuturile pentru studii contractate de cele câteva sute de studenţi ai Universităţii Morehouse din Statele Unite.
Există însă şi un absent de marcă din grupul semnatarilor: însuşi Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume. Miliardarul a anunţat totuşi în septembrie 2018 înfiinţarea unui fond de investiţii de 2 miliarde de dolari ce vizează ajutorarea familiilor defavorizate şi achitarea taxelor de şcolarizare pentru tinerii provenind din comunităţi sărace.
În textul ei de marţi, MacKenzie Bezos afirmă că intenţionează să îşi continue proiectele filantropice. „Astfel de lucruri necesită timp, eforturi şi atenţie. Însă eu nu voi aştepta. Şi voi continua până când seiful meu va rămâne gol”, a scris ea în acelaşi mesaj.