Foşti şi actuali angajaţi ai Porsche sunt investigaţi de procuratura germană în scandalul emisiilor

Procuratura din Germania investighează foşti şi actuali angajaţi ai producătorului de automobile sport Porsche, divizie a grupului Volkswagen, între care şi un membru al consiliului de administraţie, în cadrul anchetelor legate de manipularea testelor de poluare, relatează Reuters citat de News.ro.
Economica.net - joi, 19 apr. 2018, 06:20
Foşti şi actuali angajaţi ai Porsche sunt investigaţi de procuratura germană în scandalul emisiilor

Un număr de 10 sedii ale Porsche din Bavaria şi Baden-Wuerttemberg au fost percheziţionate de aproximativ 100 de oficiali, a anunţat miercuri procuratura din Stuttgart, unde se află sediul central al Porsche, scrie News.ro.

”Între cei trei suspecţi se află un membru al consiliului de administraţie şi un membru al conducerii de vârf a Porsche. Cel de-al treilea suspect nu mai este angajat al Porsche”, potrivit unui comunicat al procuraturii.

Percheziţiile fac parte dintr-o investigaţie la care sunt supuşi angajaţii Porsche suspectaţi de fraudă şi publicitate frauduloasă, legată de manipularea sistemelor de control al emisiilor automobilelor diesel, au explicat procurorii.

Un purtător de cuvânt al Porsche a confirmat percheziţiile, dar a refuzat să ofere detalii.

Numele persoanelor investigate nu au fost făcute publice, dar surse apropiate situaţiei au spus că directorul general al Porsche, Oliver Blume, nu se află între persoanele anchetate.

La peste doi ani de când Volkswagen a recunoscut că a trişat la testele de poluare ale motoarelor diesel din Statele Unite, producătorul auto german şi unele dintre mărcile sale continuă să fie investigate de către autorităţi.

La începutul acestui an, procurorii germani au extins investigaţia de la brandul Audi al VW, care a dezvoltat motorul V6 de 3 litri utilizat la circa 80.000 de automobile VW, Audi şi Porsche. Automobilele respective aveau instalat un soft ilegal pentru reducerea emisiilor în timpul testelor.

Miercuri au fost percheziţionate şi două centre Audi, potrivit procuraturii din Stuttgart şi unui purtător de cuvânt al companiei. Percheziţiile au avut loc la sediile Audi din Ingolstadt şi Neckarsulm, a precizat Audi.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...