Foştii miniştri Chiuariu şi Nagy, condamnaţi la închisoare cu suspendare în dosarul Poşta Română

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-au condamnat definitiv pe fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu în dosarul Poşta Română la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a primit 4 ani cu suspendare.
Economica.net - vin, 24 ian. 2014, 15:42
Foştii miniştri Chiuariu şi Nagy, condamnaţi la închisoare cu suspendare în dosarul Poşta Română

În cazul lui Tudor Chiuariu instanţa a dispus un termen de 6 ani sub supraveghere, în timp ce Zsolt Nagy are un termen de 8 ani sub supraveghere.

În acelaşi dosar, fostul director general al Poştei Române, Dan Mihai Toader, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, iar Andrei Marinescu, fost director al Direcţiei Strategii din Poşta Română, a primit 3 ani şi 6 luni cu suspendare.

În plus, Emanoil Lepădatu, fost director economic al Poştei Române, a fost achitat, în vreme ce în cazul lui Ioan Folfă, administrator al firmei Topcadex 99 SRL, s-a dispus încetarea procesului penal.

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a admis în parte atât recursul DNA, cât şi recursul inculpaţilor, reducând semnificativ pedepsele aplicate acestora de către un alt complet de la instanţa supremă. Astfel, în noiembrie 2012 Tudor Chiuariu fusese achitat, iar Zsolt Nagy primise o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare în vreme ce pedepsele celorlalţi inculpaţi erau mult mai mari: Mihai Toader – 6 ani, Andrei Marinescu – 5,6 ani, Emanioil Lepădatu – 5 ani, Ioan Folfă – 1 an cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada 2005 – 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a companiei Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi cei doi miniştri, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situaţiei juridice a imobilului.

Tudor Chiuariu a fost acuzat de procurori că în calitate de ministru al Justiţiei, prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de actele normative, a avizat proiectul HG nr.377/2007, consfinţind definitiv trecerea imobilului în domeniul privat al statului, prin aceasta obţinându-se un avantaj patrimonial în favoarea SC Imopost Developments SA, constând în dreptul de proprietate asupra unui imobilul din calea Victoriei nr. 133-135, ceea ce a cauzat statului român un prejudiciu în valoare de 4,9 milioane euro.

Tudor Chiuariu a dat aviz favorabil proiectului de HG 377/2007, prin care era modificat statutul juridic al imobilului, deşi angajaţii de la Direcţia de avizare acte normative din cadrul MJ nu fuseseră de acord cu acel aviz.

Te-ar mai putea interesa și
BEI își crește plafonul de împrumuturi pentru 2025 până la valoarea record de 100 de  miliarde de euro, cu scopul de a accelera investițiile în apărare, rețele energetice și tehnologie
BEI își crește plafonul de împrumuturi pentru 2025 până la valoarea record de 100 de  miliarde de euro, cu scopul ...
Acționarii Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), statele membre ale UE, au aprobat un plafon de finanțare record de 100 de  miliarde de euro pentru acest an, precum și noi programe......
Un proiect vizând modernizarea a 12,9 km de conducte de termoficare va ajunge miercuri la votul CGMB
Un proiect vizând modernizarea a 12,9 km de conducte de termoficare va ajunge miercuri la votul CGMB
Consilierii generali ai Capitalei urmează să aprobe miercuri studiul de fezabilitate pentru modernizarea a 12,9 kilometri ...
VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna viitoare
VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna ...
Au început testele de siguranță la podul peste râul Buzău, parte din Autostrada Moldovei (A7), informează vineri secretarul ...
Antibiotice Iași i-a acordat directorului general Ioan Nani un mandat nou de patru ani
Antibiotice Iași i-a acordat directorului general Ioan Nani un mandat nou de patru ani
Compania Antibiotice Iași S.A. a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a fost ...