Fostul arbitru Constantin Frăţilă, dat în judecată de firma pe care a administrat-o

09 10. 2012
fratila_99399000

Decizia a fost aprobată cu voturile acţionarului majoritar SIF Trasnilvania, care are 52.72% din acţiunile COMCM, la aceste voturi adăugându-se cele ale deţinătorilor altor 0,04% din acţiuni, potrivit raport transmis, marţi, la Bursa de Valori Bucureşti.

AGA de ieri a fost doar o luptă dintre războiul declarat SIF Transilvania de fostul arbitru Constantin Frăţilă, devenit un cunoscut investitor la Bursă. Frăţilă şi SIF Transilvania se bat pentru controlul societăţilor COMCM şi Scut Constanţa, deţinută de cea dintâi.

Din acelaşi război face parte şi ameninţarea lui Constantin Frăţilă că măpcar o parte din administratorii SIF Transilvania ar trebui schimbată.

Fostul arbitru de fotbal în divizia A a ajuns unul dintre cei mai mari acţionari ai SIF Transilvania, cu o deţinere de peste 3,3% din totalul acţiunilor.

La AGA COMCM s.a lăsat cu scandal. Fostul arbitru ar fi organizat o AGA paralelă, controlând circa 42% din acţiunile COMCM, împreună cu familia.

„Frăţilă Constantin a fost în mod constant susţinut în acţiunile sale pertubatorii şi vădit şicanatorii de administratorul COMCM Alexe Gabriela. Deoarece, cu majoritatea celor prezenţi, care au votat atât în nume propriu, cât şi ca reprezentanţi conform instrucţiunilor avute, s-a reconfirmat preşedinte CA ca şi preşedinte al şedinţei AGOA, acţionarul Frăţilă Constantin s-a arătat nemulţumit şi a înţeles să nu mai participe la lucrările şedinţei. Acesta, împreună cu cei 14 acţionari (…) au procedat la ţinerea în mod nelegal şi nestatutar a unei «adunări generale» în care Frăţilă Constantin s-a autodesemnat preşedinte şi Mirleanu Ion a fost desemnat secretar. După aproximativ 5 minute Frăţilă Constantin împreună cu cei 14 acţionari mai sus menţionaţi au părăsit sala de şedinţă”, se mai arată în raportul trimis la BVB.

 Compania este evaluată la 31,4 milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti