Fostul arbitru de fotbal Frăţilă şi alţi 14 candidaţi vor să ajungă la sutele de milioane ale SIF3
Cei 7 administratori ai SIF Transilvania (SIF3), care vor fi aleşi în 20 aprilie, vor avea la dispoziţie un portofoliu de active de peste 1,1 miliarde de lei, în acţiunile a 223 de companii, dintre care peste 100 listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Astăzi este ultima zi în care se mai pot cumpăra acţiuni SIF3, pentru a avea drept de vor la AGA din 20 aprilie.
SIF3 a înregistrat un profit net de peste 212 milioane de lei anul trecut. Numai „mărunţişul“ SIF3 (lichidităţile în depozite bancare) se ridică la aproape 50 de milioane de lei.
Însăşi SIF3 este a zecea cea mai valoroasă companie românească de la BVB, cu o valoare de piaţă de 817 milioane de lei.
Două centre de interes pot fi identificate, în afară de actuala echipă de conducere din jurul liderului Mihai Fercală, aflat la cârma SIF de la înfiinţarea de acum 20 de ani.
Fostul arbitru de fotbal Constantin Frăţilă, acum unul dintre cei mai cunoscuţi investitori la bursă, este unul dintre principalii acţionari ai SIF Transilvania cu deţinerea maximă permisă de lege de 5%.
„Activitatea SIF Transilvania trebuie restructurată în trei centre separate, dedicate turismului, respectiv industriei şi companiilor financiare.
SIF trebuie să trăiască doar din profitul operaţional, iar ce obţine din vânzări să investrească în companii, să le dezvolte şi să obţină venituri din profiturile acestora“, a declarat Constantin Frăţilă, pentru ECONOMICA.NET.
În al doilea rând fondurile administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, au de asemenea 5% din acţiunile SIF3.
Voturile Franklin Templeton s-ar putea îndrepta fie spre candidaţi ca Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii, fie spre un broker venit de la o firmă cu care Franklin Tempelton are bune relaţii, precum Răzvan Lefter, de la Swiss Capital.
Multe alte fonduri de investiţii acţionare vor avea de ales dintre aceştia şi ceilalţi candidaţi, printre care se numără alţi brokeri cunoscuţi de pe bursă, Ciprian Zah de la Broker Cluj, Nicoleta Bănică de la UniCredit CAIB Securities (acum desfiinţată) şi Cătălin Mancaş, fost şef al firmei de brokeraj Romcapital.
De asemenea, Mircea Oancea, fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Pensiilor, care candidează şi la SIF Moldova, îşi încearcă norocul şi la SIF3.
Despre jocul pe care îl vor face brokerii condidaţi, Constantin Frăţilă spune că „dacă se vor uni şi îşi vor convinge clienţii, unul dintre ei va avea succes“. Fostul arbitru ar putea fi susţinut de votanţii altor doi candidaţi, care vin tot de la Constanţa: Gabriela Alexe, director financiar al Scut Constanţa, firmă unde Frăţilă este director general, şi Dumitru Carapiti, administrator al operatorului portuar Socep Constanţa.
În fine, printre candidaţii puternici se numără şi Răzvan Găvăneanu, fiul milionarului Corneliu Găvăneanu din Galaţi, de asemenea unul dintre acţionarii mari ai SIF3.
Găvăneanu ar fi un aliat de conjunctură al lui Fercală, despre care se spune că ar fi pe poziţii ostile cu Frăţilă.
Actuala conducere a SIF Transilvania le propune acţionarilor trecerea la sistemul de conducere dualist, în care consiliul de administraţie va fi înlocuit de un Consiliu de Supraveghere şi de o echipă de conducere executivă, iar funcţia de preşedinte va fi despărţită de cea de director general.
Acţiunea SIF3 este una dintre cele mai atractive de pe piaţă, datorită şi randamentului record pe care îl au dividendele pe care le acordă societatea, circa 23%.