Fostul CEO al UniCredit Alessandro Profumo ar putea deveni preşedinte al băncii Monte dei Paschi

Economica.net
20 02. 2012

Monte dei Paschi este considerată una dintre cele mai vulnerabile bănci din Europa, din cauza bazei scăzute de capital şi a profitabilităţii reduse.

 

Banca trebuie să obţină 3,3 miliarde de euro până în iunie, pentru a respecta noile reguli de capital, mai stricte, ale Autorităţii Bancare Europene, iar principalul său acţionar, fundaţia Monte dei Paschi, este nevoit să vândă din acţiuni pentru rambursarea unor datorii.

 

Profumo, în vârstă de 55 de ani, a plecat de la UniCredit în septembrie 2010, după un conflict cu acţionarii, şi ar aduce la Monte dei Paschi experienţă şi un stil ferm de conducere.

 

„O persoană de acest calibru ar reprezenta o garanţie pentru Monte dei Paschi”, a declarat una dintre surse.

 

Profumo a coordonat extinderea UniCredit în Europa Centrală şi de Est, banca devenind instituţia italiană de credit cu cele mai dezvoltate activităţi internaţionale şi un lider regional prin preluarea HVB din Germania şi ulterior a băncii Capitalia din Italia.

 

Monte dei Paschi este în căutarea unei conduceri puternice, pentru implementarea unui nou plan de afaceri, consolidarea finanţelor şi a profitului, iar în ianuarie, a numit un nou director general.

 

Actualul preşedinte, Giuseppe Mussari, a anunţat că se va retrage din funcţie la sfârşitul lui aprilie, la încheierea mandatului.

 

Fundaţia Monte dei Paschi este o entitate caritabilă controlată de autorităţile locale din Siena, care reinvesteşte dividendele în proiecte sociale.

 

Săptămâna trecută, fundaţia a anunţat că va vinde o participaţie de până la 15% la bancă, pentru a rambursa datorii de 1,1 miliarde de euro acumulate pentru păstrarea controlului asupra instituţiei de credit.