Fostul director al Poştei Române, Dumitru Neagoe, va candida la Camera Deputaţilor sub sigla ARD

Economica.net
06 10. 2012
neagoe_73640800

Dumitru Daniel Neagoe, fost director al Poştei Române în perioada guvernelor PDL şi în prezent consilier judeţean ales la alegerile locale din iunie pe lista PDL Prahova, va candida la scrutinul parlamentar din 9 decembrie pentru un mandat de deputat.

Neagoe a declarat corespondentului MEDIAFAX că va candida în colegiul uninominal pentru Camera Deputaţilor numărul 3 Prahova, colegiu care în prezent este reprezentat în Parlament de deputatul PNL Graţiela Gavrilescu. De altfel, Gavrilescu va fi principalul contracandidat al lui Dumitru Neagoe la aceste alegeri.

Dumitru Neagoe a precizat că va candida sub sigla ARD şi că în interiorul PDL Prahova candidatura sa a fost confirmată, dosarul urmând să fie analizat în vederea validării şi în interiorul ARD.

În legătură cu activitatea sa la conducerea Poştei Române, Dumitru Daniel Neagoe a afirmat că oricând poate face dovada că situaţia nu este cea prezentată în presă.

„Oricând pot demonstra că am preluat conducerea Poştei Române într-o situaţie dezastruoasă şi am adus-o la o situaţie de echilibru. Nu spun că situaţia de la Poşta Română este excelentă, dar nu este aşa cum o descriu unii”, a spus Neagoe.

Doi ani la şefia Poştei

Dumitru Daniel Neagoe a preluat conducerea Companiei Naţionale Poşta Română la mijlocul anului 2010, fiind înlocuit din funcţie în luna mai. Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, declara, după înlocuirea din funcţie a lui Neagoe, că în ultimii ani a existat „o acţiune de devalizare” a Poştei Române, „situaţie fără precedent”, care a pus în pericol o instituţie strategică a statului român şi siguranţa financiară a 36.000 de angajaţi şi a familiilor acestora.

El spunea că Poşta are o datorie la bugetul de stat reeşalonată de circa 110 milioane de lei, la care se adaugă amenda Consiliului Concurenţei, de peste 100 milioane de lei.