Fostul hipermarket real Timişoara Sud va fi redeschis joi sub marca Auchan

Auchan România va redeschide joi, sub brandul său, hipermarketul real Timişoara Sud, al doilea remodelat din acest an şi al nouălea din cele 20 cumpărate de la grupul german METRO.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 11:56
Fostul hipermarket real Timişoara Sud va fi redeschis joi sub marca Auchan

Hipermarketul a fost închis pentru remodelare în 19 ianuarie, astfel că lucrările au durat 10 zile.

Sâmbătă, retailerul a deschis la Ploieşti primul magazin real remodelat din acest an. Totodată, Auchan a închis pentru rebranding unitatea real din Baia Mare, în 26 ianuarie, iar magazinele din Piteşti şi Bucureşti Berceni sunt în perioada de lichidare de stocuri.

Retailerul va mai rebrandui, în următoarea perioadă, şi hipermarketul real din Cluj.

Astfel, cu un program al deschiderilor a câte 3 magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real în aprilie. Ultimele magazine rămase de remodelat sunt situate în Bacău, Bucureşti – AFI Cotroceni, Craiova, Deva, Galaţi, Târgu Mureş şi Timişoara Nord.

În ultima parte a anului trecut, Auchan a rebranduit şapte hipermarketuri real, dintre care două în Capitală, Pallady şi Vitan, unul în Braşov, unul în Oradea, unul în Constanţa, unul în Sibiu şi unul în Satu Mare. Două dintre acestea au fost remodelate în formatul Auchan City.

Anterior, retailerul a anunţat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an, cu o investiţie de 40 milioane euro.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenţei de aprobare a tranzacţiei, Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune şi preţuri mai competitive pentru clienţi, în hipermarketurile preluate de la Real, de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

Tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de părţile implicate pe două pieţe relevante, respectiv Craiova şi Târgu-Mureş. Astfel, pentru Craiova şi Târgu Mureş, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziţiona noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării şi de a nu majora preţurile cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea pentru trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...