Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme, la DNA

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme s-a prezentat marţi dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Capitală.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 06:01
Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme, la DNA

Valerian Vreme nu a dorit să dea declaraţii la intrarea în DNA.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Vreme Valerian pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu într-un dosar legat de licenţe Microsoft.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei în vederea sesizării şefului statului pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Valerian Vreme, prejudiciul creat fiind de peste 11 milioane de euro.

‘În perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent’, arată DNA.

Prin acest demers, spun procurorii, ministerul a fost prejudiciat cu suma de 11.291.793,99 euro, iar pe de altă parte a fost produs un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...