Fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg a decedat

12 11. 2023
praga_cehia_68072700

Karel Schwarzenberg avea 85 de ani.

Biblioteca Vaclav Havel, co-fondată de Schwarzenberg, a anunţat că acesta a decedat sâmbătă, numindu-l un ”patriot şi adevărat european”, scrie Agerpres.

Media cehe au menţionat că Schwarzenberg fusese transportat la un spital din Viena săptămâna trecută.

Karel Schwarzenberg s-a născut într-o familie cehă prestigioasă şi a devenit colaborator apropiat şi prieten al lui Vaclav Havel după ce fostul disident a câştigat primele alegeri libere din Cehia, în 1990. Ulterior, el a fost ministru de externe al Republicii Cehe în două rânduri, în perioada 2007 – 2013.

Schwarzenberg a fost un susţinător ferm al integrării europene a ţării sale.

În anul 2004, el a devenit senator şi a ajutat apoi la lansarea partidului TOP09, care participă la actuala coaliţie guvernamentală de la Praga. În 2013, Karel Schwarzenberg a participat la alegerile prezidenţiale, dar a pierdut în favoarea lui Milos Zeman, care şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în cursul acestui an.