Fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu, se retrage din Pro România

01 10. 2020
ioana_petrescu_70822400_02731200

Iată mesajul Ioanei Petrescu: 

„Mă retrag din PRO România
Am decis să ies din Partidul PRO România. Este o decizie dificilă, dar necesară, pe care o iau după doi ani în care am făcut parte din conducerea acestei formațiuni.
Eu am intrat în politică din dorința de a avea un cuvânt de spus în politicile publice care ar putea ajuta România să devină o democrație avansată și să joace un rol important in UE. Acum doi ani, am ales PRO România pentru că era o formațiune născută din nevoia unor tineri politicieni care nu își găseau loc în vechile partide și vocea lor nu ar fi putut fi auzită din cauza liderilor autoritari și discreționari.

Am crezut în forța PRO România, un partid care s-a declarat a fi „altfel”, în care mulți tineri au devenit membri cu speranța că alături de colegii cu experiență în politică, au șansa de a-și susține ideile lor care pot aduce românilor o viață mai bună.

Cred că politica este o vocație și îmi doresc să urmez această cale în continuare. Mă simt datoare să pun în slujba românilor expertiza profesională si experiența guvernamentală acumulate până acum. Doresc să candidez pentru un loc in Parlamentul României, pentru că acesta este obiectivul esențial al oricărui om care intră în politică.

Nu poți candida decât dacă știi care este viziunea partidului din care faci parte si cum servește această viziune cetățenii acestei țări. Trebuie să fiu convinsă că pot reprezenta timp de patru ani partidul din care fac parte, dar și că acest partid mă reprezintă pe mine. Trebuie să cred și eu în partid, nu doar partidul în mine. Datoria unui politician ales este să reprezinte interesele alegatorilor și nu ale liderilor partidului. Liderii de partid trebuie să genereze proiecte și nu să manevreze pârghii obscure, invizibile publicului larg.

Înțeleg acum că ar fi trebuit să mă implic mai mult în conturarea clară a identității politice a partidului PRO România. După succesul de la alegerile europarlamentare, partidul a intrat pe o pantă descendentă și a ratat multe ocazii in care sa ofere soluții la marile teme urgente care se dezbat la nivel național. În lipsa unui dialog constructiv in interiorul formațiunii din care fac parte, am ales sa iau poziții publice, ori de cate ori am avut ocazia să–mi exprim punctul de vedere, mai ales pe temele în care am o expertiza bazată pe studii și experiența de lucru la nivel internațional. Din păcate, doar rar luările mele de poziție au dus la inițiative legislative ale PRO Romania în Parlament. Sentimentul sterilității unei astfel de activități politice a devenit pregnant.

Mă despart cu greu de mulți dintre colegii de partid, în care am simțit că există dorința de a face politică în modul în care îmi doresc și eu, în care ideile bune pentru țară să fie dezbătute, susținute, promovate și implementate. Am învățat mult unii de la alții în perioadele în care am construit împreuna departamentele de specialitate ale partidului, programul de guvernare pregătit de PRO România, am organizat întâlniri cu mediul de afaceri, conferințe de presă, dezbateri, pregătiri cu candidații si reprezentanții noștri din secțiile de votare, evenimente electorale.

Mulțumesc colegilor din toate departamentele de specialitate și colegilor din Sibiu care au avut răbdare cu mine în lungile ședințe online organizate pe perioada pandemiei. În acești doi ani am călătorit în toată țara pentru a susține partidul și am fost primită cu brațele deschise de toți colegii.

Le mulțumesc mai ales celor cu care am făcut campanie electorală și împreună cu care am organizat evenimente pentru promovarea ideilor PRO România în: Argeș, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanta, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea si București. Le doresc mult succes in continuare și sper ca într-un final poate ei vor reuși sa-i convingă pe liderii partidului că drumul bun este cel al construcției perseverente, al dialogului onest si transparent, să refuze duplicitatea, oportunismul, trădarea si târguielile de culise.

România trece printr-un moment prea greu pentru ca noi, tinerii politicieni, să nu continuăm lupta de a schimba modul de a face politică în țara noastră. Închid o etapă, drumul continuă”.