Fostul ministru Gabriel Sandu rămâne în închisoare

Tribunalul Ilfov a respins definitiv, luni, cererea de liberare condiţionată din închisoare a fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, care execută o pedeapsă de trei ani de detenţie în dosarul ''Microsoft''.
Economica.net - lun, 04 dec. 2017, 15:28
Fostul ministru Gabriel Sandu rămâne în închisoare

Tribunalul a admis contestaţia DNA şi a desfiinţat o decizie a Judecătoriei Sectorului 4, care hotărâse pe 1 noiembrie că Gabriel Sandu poate fi eliberat condiţionat. Tribunalul Ilfov a mai decis că fostul ministru poate face o nouă cerere de eliberare condiţionată abia peste un an.

‘În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) C.p.p raportat la art. 587 alin. 1,2 şi 3 C.p.p, admite contestaţia formulată în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Desfiinţează Sentinţa penală nr. 2916 din 01.11.2017 dată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în soluţionarea dosarului penal nr. 26480/4/2017 şi pe fond, rejudecând, respinge propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Sandu Gabriel, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Jilava, ca nefondată. Fixează termen de reiterare la 04.12.2018. Fără cale de atac’, se arată în decizia Tribunalului Ilfov.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutor de până la 50.000 de euro, pe 3 ani, pentru creșterea porcilor de reproducţie Bazna şi Mangaliţa
Ajutor de până la 50.000 de euro, pe 3 ani, pentru creșterea porcilor de reproducţie Bazna şi Mangaliţa
Asociaţiile şi societăţile producătorilor agricoli pot beneficia de până la 50.000 euro, pe 3 ani, pentru creşterea porcilor de reproducţie Bazna şi Mangaliţa, în baza unei hotărâri......
Ford Mustang Mach-E a trecut printr-o actualizare solicitată de clienți
Ford Mustang Mach-E a trecut printr-o actualizare solicitată de clienți
Ford a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru Mustang Mach-E 2025, adăugând echipamente solicitate de clienți.
După 10 ani în eMAG, Andrei Popescu deschide un restaurant în București: ”Cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”
După 10 ani în eMAG, Andrei Popescu deschide un restaurant în București: ”Cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”
Andrei Popescu, fost director general al Freshful by eMAG, hipermarket online deținut de gigantul e-commerce eMAG, și-a ...
Calitatea rețelelor Orange, Vodafone și Telekom din România, mult sub cea a filialelor europene din același grup – raport
Calitatea rețelelor Orange, Vodafone și Telekom din România, mult sub cea a filialelor europene din același grup – ...
Filialele din România ale marilor grupuri europene de telecomunicații — Orange, Vodafone și Deutsche Telekom — se ...