Fostul ministru Ilan Laufer, soția și copiii lui, răniți într-un accident rutier

Fostul ministru Ilan Laufer, soţia acestuia şi cei doi copii ai lor au fost răniţi într-un accident rutier produs, sâmbătă, în municipiul Câmpina, au confirmat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
AGERPRES - S, 26 aug. 2023, 13:58
Fostul ministru Ilan Laufer, soția și copiii lui, răniți într-un accident rutier

Conform Poliţiei Prahova, în jurul orei 11,30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiu, pe Bulevardul Carol I.

„Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un copac din afara părţii carosabile, ulterior, intrând în coliziune şi cu autoturismul mai sus menţionat, condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani”, arată sursa citată.

În urma accidentului rutier, au fost răniţi şoferul în vârstă de 40 de ani, pasagera dreapta-faţă, în vârstă de 42 de ani, şi doi minori, care se aflau pe bancheta din spate, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Surse judiciare au confirmat, pentru AGERPRES, că victimele sunt fostul ministru Ilan Laufer, soţia lui şi cei doi copii ai lor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier

Te-ar mai putea interesa și
Softronic a livrat încă o locomotivă Transmontana operatorului maghiar CER Cargo
Softronic a livrat încă o locomotivă Transmontana operatorului maghiar CER Cargo
Softronic a livrat o nouă locomotivă Transmontana către operatorul maghiar CER Cargo, informează luni producătorul de material rulant din Craiova....
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, despre riscul tăierii fondurilor europene: Sper că pe data de 4 iunie să avem o abordare corectă din partea Comisiei Europene şi să avem un răgaz de timp
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, despre riscul tăierii fondurilor europene: Sper că pe data de 4 iunie să avem o abordare ...
Autorităţile române vor continua discuţiile cu Comisia Europeană referitor la măsurile ce vor fi luate pentru încadrarea ...
Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, în care investește peste 1,5 milioane de euro
Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, ...
Rețeaua de clinici fondată de Dr. Daniela Ionescu, medic primar ORL cu peste 25 de ani de experiență, anunță deschiderea ...
Dacia a deschis comenzile pentru o nouă variantă Bigster. Poate parcurge 1.450 km cu o singură alimentare completă
Dacia a deschis comenzile pentru o nouă variantă Bigster. Poate parcurge 1.450 km cu o singură alimentare completă
La șase luni de la deschiderea comenzilor pentru celelalte variante, Dacia Bigster poate fi comandată, de astăzi, și ...