Fostul premier britanic Boris Johnson demisionează din Parlament, din cauza anchetei „Partygate” în care este cercetat

Fostul premier britanic Boris Johnson a anunţat vineri seară că va preda mandatul său de deputat, invocând ancheta parlamentară privind "Partygate", petrecerile care au avut loc în Downing Street, cu încălcarea restricţiilor sanitare legate de pandemia de COVID-19, notează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 10 iun. 2023, 08:54
Fostul premier britanic Boris Johnson demisionează din Parlament, din cauza anchetei

Boris Johnson, 58 de ani, a declarat că decizia sa a intrat în vigoare imediat, declanşând alegeri parţiale care vor adăuga şi mai multă presiune politică asupra succesorului său, Rishi Sunak.

La un an după ce a fost înlăturat din Downing Street de către majoritatea sa, după trei ani la putere marcaţi de o succesiune de scandaluri, Boris Johnson era în atenţia unei anchete parlamentare pentru a stabili dacă a indus în eroare parlamentul în afacerea „partygate”.

Procedura, desfăşurată de Comisia de privilegii, este în curs de finalizare a lucrărilor şi, potrivit presei britanice, tocmai îi prezentase concluziile sale fostului lider.

„Am primit o scrisoare de la Comisia de privilegii care arată clar – spre surprinderea mea – că este hotărâtă să folosească procedura împotriva mea pentru a mă alunga din Parlament”, a scris fostul prim-ministru conservator într-un comunicat.

„Sunt foarte trist să părăsesc Parlamentul – cel puţin pentru moment – dar, mai presus de toate, sunt consternat că am fost forţat să plec, într-un mod nedemocratic”, a adăugat el, acuzând comisia de „părtinire flagrantă”.

În acest comunicat, Boris Johnson acuză comisia că ar fi întocmit un raport care nu a fost încă publicat, „plin de inexactităţi şi mirosind a prejudecăţi”, fără a-i da „vreo posibilitate formală de a contesta ceea ce spun” membrii acesteia.

Boris Johnson a fost constrâns să demisioneze în vara lui 2022 din funcția de prim-ministru după o serie de scandaluri, printre care petrecerile organizate în Downing Street în plin lockdown impus din cauza pandemiei de COVID-19.

Însă liderul carismatic, care era încă deputat, a rămas foarte influent în rândul majorităţii conservatoare.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air deschide primul său centru de mentenanţă a avioanelor din România, în parteneriat cu Romaero. România are cea mai mare flotă Wizz Air din lume
Wizz Air deschide primul său centru de mentenanţă a avioanelor din România, în parteneriat cu Romaero. România are ...
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, și Romaero, liderul local în domeniul aerospațial și al apărării, au anunțat deschiderea unui centru de mentenanță dedicat exclusiv......
Descoperă cele mai promițătoare presale-uri ale acestui bull market
Descoperă cele mai promițătoare presale-uri ale acestui bull market
Criptomonedele trăiesc din nou un moment de efervescență. Iar în mijlocul acestui val ascendent se conturează clar o ...
CSM: Vârsta medie de pensionare a judecătorilor în perioada februarie – mai 2025 a fost de aproximativ 52 de ani și trei luni
CSM: Vârsta medie de pensionare a judecătorilor în perioada februarie – mai 2025 a fost de aproximativ 52 de ani ...
Consiliul Superior al Magistraturii a informat luni că vârsta medie de pensionare, în perioada februarie - mai, a fost ...
Analiză Allianz Trade: Bani înapoi pentru acționari sau numerar blocat pentru finanțarea clienților? Cum gestionează companiile europene și americane războiul comercial
Analiză Allianz Trade: Bani înapoi pentru acționari sau numerar blocat pentru finanțarea clienților? Cum gestionează ...
Într-un context global marcat de incertitudini economice persistente și tensiuni comerciale, cerințele privind capitalul ...