Fostul premier grec, Giorgios Papandreou, implicat într-un scandal financiar

Fostul premier grec Giorgios Papandreou a fost nevoit să se apere la Atena de acuzaţii potrivit cărora ar fi favorizat o organizaţie nonguvernamentală elenă numită 'International Mine Initiative' în vremea când era ministru de externe, mai concret în perioada 2000-2004.
Economica.net - J, 20 feb. 2014, 07:17
Fostul premier grec, Giorgios Papandreou, implicat într-un scandal financiar

În timpul mandatului său au fost acordate fonduri acestei organizaţii care derula programe de curăţare a terenurilor minate în Bosnia, Liban şi Irak, informează joi ziarul ABC.

ONG-ul ar fi primit peste nouă milioane de euro din banii statului, iar după 20 de luni de anchetă, autorităţile de combatere a activităţilor criminale economice au descoperit nereguli grave. Opt persoane vor fi judecate pentru infracţiuni de fraudă împotriva statului grec, spălare de bani, mărturie falsă şi deturnare de fonduri. Constantinos Tselekos, directorul organizaţiei, desfiinţată în urmă cu mai mulţi ani, se află deja în arest în aşteptarea procesului.

Celelalte persoane implicate sunt soţia sa, o funcţionară pensionată, trei angajaţi activi ai Ministerului Afacerilor Externe şi trei pensionaţi. Toţi au lucrat în acei ani la Direcţia de Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (YDAS, în greacă), la Direcţia de Control Economic şi la Auditul acestui minister. Au fost verificate declaraţiile de avere şi proprietăţile lor, care au fost confiscate de stat.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Christos Parthenis, a declarat că, potrivit investigaţiei în desfăşurare, responsabilii ONG-ului au obţinut finanţare din banii statului grec pentru a realiza opt programe de curăţare a terenurilor minate din Bosnia-Herţegovina, Liban şi Irak în perioada 2000-2004. ‘Conform anchetei poliţiei şi cercetărilor penale preliminare, s-a stabilit că toate sumele alocate au fost acordate în mod ilegal, fără să fost îndeplinite condiţiile necesare’, a precizat Parthenis.

În pofida reacţiei furioase a lui Papandreu, adevărul este că statul grec a împărţit între 2000 şi 2004 peste 86 de milioane de euro în diferite subvenţii acordate mai multor organizaţii nonguvernamentale pentru activităţi desfăşurate în străinătate. Acum, după noi controale şi cercetări, s-a aflat că 35% din această sumă (peste 30 de milioane de euro) nu poate fi justificată.

Te-ar mai putea interesa și
Magazinele Lidl care afișează prețurile și în euro FOTO
Magazinele Lidl care afișează prețurile și în euro FOTO
Lidl Bulgaria introduce deja în magazinele sale prețurile în euro, pe lângă cele în leva, în condițiile în care Bulgaria ar urma să adopte moneda euro de la 1 ianuarie 2026....
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul a estimat vineri că o decizie judecătorească privind Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai nu ameninţă acest ...
Nicușor Dan se duce azi în zonele afectate de inundații din Covasna și Harghita, inclusiv la Salina Praid
Nicușor Dan se duce azi în zonele afectate de inundații din Covasna și Harghita, inclusiv la Salina Praid
Președintele României, Nicușor Dan, face astăzi o vizită la Salina Praid și în zonele afectate de inundații din județul ...
Trump vrea să ducă taxele vamale pentru importurile de oțel la 50%, pentru a apăra producția din SUA
Trump vrea să ducă taxele vamale pentru importurile de oțel la 50%, pentru a apăra producția din SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel ...