Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, la Bucureşti. Va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker efectuează, joi, o vizită la Bucureşti, context în care va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi i se va acorda titlul Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice (ASE).
AGERPRES - J, 06 apr. 2023, 08:49
Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, la Bucureşti. Va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis

Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker se va desfăşura în Aula Magna a Palatului ASE. Evenimentul are loc în contextul manifestărilor organizate de Academia de Studii Economice cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la acest eveniment şi va susţine o alocuţiune.

După ceremonie, şeful statului îl va primi pe fostul preşedinte al Comisiei Europene la Palatul Cotroceni.

Jean-Claude Juncker a fost preşedinte al Comisiei Europene din 2014 până în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță: Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile nu are nicio legătură cu normalitatea
Radu Miruță: Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile nu are nicio legătură cu normalitatea
Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile statului nu are nicio legătură cu normalitatea, existând doar două firme care vin și spun cine este bun să fie manager, a......
Franţa – Macron anunţă un plan de accelerare a cheltuielilor militare, până la 64 miliarde de euro în 2027
Franţa – Macron anunţă un plan de accelerare a cheltuielilor militare, până la 64 miliarde de euro în 2027
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat duminică un plan de accelerare a cheltuielilor pentru apărare, angajându-se ...
Italienii de la Alerion iau autorizația de la ANRE pentru trei parcuri eoliene, de 160 MW, în județul Galați
Italienii de la Alerion iau autorizația de la ANRE pentru trei parcuri eoliene, de 160 MW, în județul Galați
Grupul italian Alerion continuă expansiunea în sectorul energiei regenerabile din România. Urmează să primească autorizația ...
ANAF a pregătit lista neagră, „scoringul fiscal”. Cum funcționează acum sistemul secret, cum vor funcționa „notele” pentru contribuabili și cum poți scăpa de control
ANAF a pregătit lista neagră, „scoringul fiscal”. Cum funcționează acum sistemul secret, cum vor funcționa ...
Agenții economici din România sunt încadrați în firme cu risc minim, mediu și mare, în funcție de care sunt mai des ...