Fostul preşedinte al Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, a fost trimis în judecată

Economica.net
12 12. 2019
carasol_37630000

”Prin rechizitoriul din data de 5 decembrie 2019, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal ( în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la General Electro Proexim), uz de fals prev. de art. 323 Cod penal (în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica” SA) şi înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din Codul penal ( parte civilă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica” SA), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Cp. În fapt, inculpatul a utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieşea faptul că a urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, Facultatea de inginerie electrică, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entităţi economice”, a anunţat Parchetul ICCJ.

În baza art.330 din Codul de procedură penală, procurorii au propus instanţei de judecată menţinerea măsurii preventive a arestului preventiv luată faţă de inculpat, precum şi a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra a două imobile şi a unui cont bancar, scrie News.ro.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Marius Dănuţ Caraşol a fost reţinut în 19 noiembrie de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de înşelăciune şi uz de fals în care au avut loc percheziţii marţi dimineaţă, ulterior fiind arestat preventiv.

Prejudiciul reclamat în acest caz este de peste 460.000 de lei, sumă cu care compania angajatoare s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Fostul preşedinte al Transelectrica Marius Dănuţ Caraşol a fost revocat din funcţie în luna septembrie, după ce Edupedu.ro a relatat că deşi susţine în CV-ul oficial că “este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti”, ar fi urmat cursurile universităţii, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o.

Conducerea transportatorului naţional de energie Transelectrica a anunţat atunci că a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Marius-Dănuţ Caraşol, directorul general al companiei care şi-a falsificat CV-ul, precum şi depunerea tuturor diligenţelor în sensul instituirii măsurilor asiguratorii în procesul penal.