Fostul președinte ucrainean Poroşenko acuză puterea de la Kiev că i-a interzis ieșirea din țară. El amenință cu ruperea armistițiului politic
Poroşenko, fost preşedinte între 2014 şi 2019, conduce în prezent partidul Solidaritatea Europeană, a doua cea mai mare formaţiune din parlament, făcând parte din opoziţie.
Conform serviciului său de presă, fostului şef de stat „i-a fost refuzată ieşirea din Ucraina” în condiţiile în care trebuia să ia parte la Adunarea parlamentară a NATO de la Vilnius şi primise „toate permisiunile formale pentru a părăsi ţara”, ca membru permanent al delegaţiei ucrainene.
Poroşenko urma de asemenea să poarte convorbiri la Vilnius cu preşedintele lituanian Gitanas Nauseda şi cu un grup de parlamentari lituanieni şi europeni, după care urma să se deplaseze la Rotterdam, în Ţările de Jos, pentru un summit al partidelor europene.
„Există riscul ca prin această decizie autorităţile să fi rupt armistiţiul politic stabilit în vreme de război cu forţele de opoziţiei, ce reprezintă un pilon al unităţii naţionale în faţa agresiunii ruse”, a adăugat serviciul de presă al fostului preşedinte.
După invazia rusă din 24 februarie, pe care Moscova o consideră „operaţiune specială” vizând „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei, majoritatea forţelor politice ucrainene au lăsat deoparte disputele şi s-au unit pentru a apăra ţara, iar 11 partide considerate proruse au fost interzise.