Fostul procuror Maximilian Bălăşescu va fi judecat în stare de arest preventiv pentru luare de mită

Fostul procuror Maximilian Bălăşescu va fi judecat în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de luare de mită, a decis, vineri, instanţa supremă.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 20:02

În 27 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea de obligare de a nu părăsi ţara sau localitatea formulate de Maximilian Bălăşescu şi de cei doi complici ai săi, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu. Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor trei.

Decizia a fost contestată de Maximilian Bălăşescu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii instanţei supreme au respins, vineri, recursul lui de Maximilian Bălăşescu, astfel că fostul procuror de la Parchetul Tribunalului Ilfov va fi judecaţi în stare de arest. Primul termen de judecată în dosar a fost stabilit de Curtea de Apel Bucureşti pentru 20 martie.

Maximilian Bălăşescu a anunţat la Curtea de Apel Bucureşti că a demisionat din Ministerul Public şi că a trimis demisia la Consiliul Superior al Magistraturii.

În 24 februarie, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe Maximilian Ioan Bălăşescu, pentru de luare de mită şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna ianuarie 2012, procurorul Maximilian Ion Bălăşescu, cu ajutorul lui Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, a pretins de la un denunţător, cu titlu de mită, „un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată, urmând ca Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian să stabilească cu denunţătorul suma exactă”.

Denunţătorul era cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave într-un dosar penal aflat în instrumentarea procurorului Bălăşescu.

Ene şi Simirianu i-au comunicat denunţătorului că suma pe care trebuie să o dea este de 300.000 de euro, în două tranşe, de 100.000 de euro şi 200.000 de euro. Din probele administrate a rezultat că, din aceşti bani, lui Bălăşescu îi reveneau 50.000 de euro.

„Banii au fost pretinşi pentru ca inculpatul Bălăşescu Maximilian Ion să dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate faţă de denunţător, pentru a disjunge cauza cu privire la acesta şi să formeze un dosar separat, în care, ulterior, să adopte soluţia de scoatere de sub urmărire penală”, notează procurorii anticorupţie.

În 31 ianuarie, Cristian Marian Ene a fost prins în flagrant delict în timp ce primea de la denunţător, în numele lui Bălăşescu, sumele de 90.000 de lei şi 80.000 de euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ca primă tranşă a sumei totale pretinse.

În 1 februarie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a lui Maximilian Bălăşescu. În aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Maximilian Bălăşescu, precum şi a lui Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu.

Fostul procuror Maximilian Bălăşescu discuta cu denunţătorul său Sebastian Dobrescu despre valoarea mitei pe care ar fi trebuit să i-o dea pentru a fi scos de sub acuzare în dosarul vrăjitoarelor, pentru evidenţierea sumei de 100.000 de euro pretinse folosind termenul „un volum”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...