Fostul producător român de elicoptere IAR Braşov a obţinut un profit de nici 1,5 mil. lei în semestrul 1

Fostul producător de elicoptere IAR Braşov (IARV) a făcut  afaceri de 20,9 milioane de lei, dar profitul de 1,402 milioane lei a fost în scădere, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - J, 28 aug. 2014, 16:32
Fostul producător român de elicoptere IAR Braşov a obţinut un profit de nici 1,5 mil. lei în semestrul 1

Veniturile producătorului de componente aeronautice IAR  Braşov (IARV) au crescut de mai mult de două ori până la 36,28 mil. lei, dar profitul net înregistrat de companie a scăzut de la 1,9 mil. lei la 1,4 mil. lei, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

IAR  Braşov este parteneră cu Aibus şi acţionarii companiei au oferit recent Airbus Helicopters un teren de 15.000 metri pătraţi, pentru producţia de elicoptere în România. În cadrul aceleiaşi adunări, acţionarii au aprobat şi intrarea indirectă în acţionariat a companiei Airbus Helicopters.

Compania este controlată în proporţie de 64,89% de statul român, prin Ministerul Economiei.

Ultima tranzacţie cu acţiunile IARV a avut loc în 18 august, la 1,55 lei/titlu. Potrivit acesxtui preţ, compania are o valoare de piaţă (capitalizare bursieră) de 29,26 mil. lei .

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Cluj-Napoca a redus semnificativ tarifele din parkingul aeroportului local
Primăria Cluj-Napoca a redus semnificativ tarifele din parkingul aeroportului local
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, vineri, că tarifele în parkingul de la aeroportul clujean au fost reduse semnificativ și că, în plus, tichetele de parcare oferă și......
Autostrada Moldovei A7: De astăzi se poate circula pe întregul tronson dintre Buzău și Focșani – șeful CNAIR
Autostrada Moldovei A7: De astăzi se poate circula pe întregul tronson dintre Buzău și Focșani – șeful CNAIR
Circulație deschisă pe noul pod peste râul Buzău din Autostrada Moldovei A7, anunță Cristian Pistol, directorul general ...
EXCLUSIV Ce conține pachetul 2 de reformă al Guvernului Bolojan, cine va fi afectat, primele detalii – surse
EXCLUSIV Ce conține pachetul 2 de reformă al Guvernului Bolojan, cine va fi afectat, primele detalii – surse
Al doilea pachet de reformă al Guvernului Bolojan este structurat pe șapte piloni, fiecare dintre ei cu un set de măsuri, ...
Şeful UniCredit nu renunţă la preluarea Commerzbank
Şeful UniCredit nu renunţă la preluarea Commerzbank
Grupul bancar italian UniCredit nu intenţionează să urmeze recomandarea venită de la Guvernul german şi să renunţe ...