Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a părăsit Penitenciarul Rahova

Economica.net
27 04. 2017
blejnar_cotidianul_ro_44144500_05405100

Blejnar a ieşit de la Penitenciarul Rahova în jurul orei 20.00, el fiind aşteptat de o maşină. Iniţial, s-a urcat în spate, apoi a coborât şi s-a aşezat în faţă. El nu a vrut să răspundă la nicio întrebare a jurnaliştilor, scrie News.ro.

Sorin Blejnar a stat în arest aproape şase luni, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi ajutat firma omului de afaceri Bruno Berdilă să câştige contracte cu ANAF şi ar fi primit în schimb aproape trei milioane de euro.

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, definitiv, înlocuirea acestei măsuri preventive cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În 21 aprilie, Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea arestului preventiv în cazul lui Sorin Blejnar cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost atacată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care joi a respins ca nefondată contestaţia şi a stabilit ca Sorin Blejnar să fie judecat sub control judiciar.

În perioada în care va fi sub control judiciar, Sorin Blejnar are interdicţie să părăsească ţara şi să se apropie sau să comunice cu Dan Stroe, Gheorghe Ştefan, Horaţiu Bruno Berdilă, Constantin Dan Grigoriu, Răzvan Olteanu, Mihail Popazov, Nicolae Răzvan Moldoveanu, Bogdan Balaci, Andrei Cruceru, Paul Lefter, Mahmoud Sleiman Moubarak şi Paul Cosmin Mănăilă.

Sorin Blejnar va fi obligat să meargă la Poliţia Sectorului 1 în zilele stabilite prin programul de supraveghere, precum şi la instanţă sau la DNA, de fiecare dată când este chemat.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în 16 decembrie 2016, pentru trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, Sorin Blejnar ar fi acceptat din partea omului de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă promisiunea de a-i oferi 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate.

În schimbul banilor, Blejnar i-ar fi cerut lui Dan Stroe, pe atunci director de achiziţii şi investiţii publice în ANAF, să ia măsuri astfel încât firma Romsys, controlată de Berdilă, să primească acele contracte.

În schimb, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, Sorin Blejnar şi subalternul său ar fi primit 13.172.520 de lei, printr-o firmă ”fantomă” controlată de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă, lui Blejnar i-ar fi revenit 12.513.894 de lei, respectiv aproximativ trei milioane de euro, au scris procurorii în actul de sesizare a instnaţei.

Anchetatorii susţin că Sorin Blejnar ar fi folosit cinci firme de tip fantomă, ai căror asociaţi sunt cu precădere cetăţeni arabi, pentru a scoate din bancă cele aproximativ trei milioane de euro primite drept mită de la societatea în favoarea căreia a intervenit pentru câştigarea a două contracte cu ANAF.