Fostul şef al Casei Regale propune canonizarea regelui Mihai

Economica.net
08 12. 2017
regelemihai_48464300

„Judecând, în acelaşi timp, suferinţa surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt”, spune Dan Bădic, apropiat al regelui Mihai şi fost şef al Casei Majestăţii Sale.

Dan Bădic a spus că vrea să înainteze Patriarhului Daniel propunerea de canonizare a regelui Mihai, precizând că sunt necesare 50.000 de semnături care vor fi strânse prin intermediul asociaţiilor care susţin monarhia.

La sfârşitul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus la o capelă ortodoxă din Lausanne pentru ultimele slujbe religioase din Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi adus în ţară, miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, iar în 16 decembrie, la ora 12.30 va avea loc slujba de înmormântare la Catedrala Patriarhală. În aceeaşi zi, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare, la Curtea de Argeş.

Guvernul a aprobat instituirea a trei zile de doliu naţional, în 14, 15 şi 16 decembrie.