Fostul şef al FMI va fi judecat în 2014 pentru ‘proxenetism în formă agravată’

Economica.net
31 07. 2013
dsk_1315832029_73608000_71636900

Parchetul, care ceruse la 11 iunie neînceperea urmării penale a lui Strauss-Kahn, considerând că nu există probe suficiente împotriva acestuia, nu va face recurs la decizia pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute de judecători, de trimitere în faţa tribunalului corecţional, a anunţat AFP procurorul din Lille, Frederic Fevre.

După doi ani de instrumentare a cazului, magistraţii care se ocupă de dosarul cunoscut sub numele de ‘Carlton din Lille’ au decis inculparea a 13 persoane, între care şi fostul şef al FMI, pentru ‘proxenetism în formă agravată’, precum şi a unei a 14-a persoane, pentru ‘complicitate la escrocherii şi abuz de bunuri sociale’.

Infracţiunea de ‘proxenetism în formă agravată’ este pasibilă cu închisoarea pe 10 ani şi o amendă de 1,5 milioane de euro.

DSK, în vârstă de 64 de ani, care a afirmat tot timpul că nu ştia că femeile care îi fuseseră prezentate la petrecerile la care participase, în special la Paris şi Washington, erau prostituate plătite, a denunţat, vineri, într-un comunicat difuzat de avocaţii săi, decizia judecătorilor din Lille.

Ultima dintre aceste serate la care a participat DSK a avut loc la Washington, înaintea arestării sale la hotelul Sofitel din New York, ce a declanşat un scandal cunoscut la nivel mondial care l-a determinat să demisioneze de la conducerea FMI şi care a pus capăt ambiţiilor sale prezidenţiale în Franţa. În decembrie, un acord financiar confidenţial a fost încheiat între DSK şi Nafissatou Diallo, camerista care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Într-un interviu pentru televiziunea rusă, acordat miercuri, Dominique Strauss-Kahn a afirmat că politica ţine ‘de trecut’ şi că doreşte să se dedice noilor sale funcţii consultative. DSK a fost numit în luna iulie membru în Consiliul de supraveghere a două instituţii financiare deţinute majoritar de puterile publice ruse: Fondul rus pentru investiţii directe (RDIF) şi Banca rusă de dezvoltare a regiunilor (BRDR), controlată de grupul petrolier Rosneft.