Fostul şef al Volkswagen, Ferdinand Piech, renunţă la acţiunile sale
Familiile Porsche şi Piëch, moştenitorii inventatorului celebrei ‘broscuţe’ şi fondatorul Volkswagen, deţin prin intermediul holdingului Porsche SE aproximativ 52,2% din capitalul grupului auto german. Porsche este al doilea mare contributor după Audi la veniturile grupului Volkswagen AG.
Cele două familii au fost de acord să achiziţioneze o mare parte din participaţia de 14,7% pe care Ferdinand Piëch o deţine la Porsche Automobil Holding SE, exercitându-şi dreptul de preempţiune asupra acţiunilor, a anunţat luni producătorul de automobile sport de lux Porsche SE.
Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, dar participaţia totală a lui Ferdinand Piëch în Porsche SE este evaluată la aproximativ un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari).
Ferdinand Piëch, în vârstă de 80 de ani, a demisionat în aprilie 2015 din funcţia de preşedinte al Consiliului de supervizare al grupului Volkswagen, în urma divergenţelor avute cu fostul director general al VW, Martin Winterkorn. După aproximativ şase luni, Winterkorn a demisionat din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate).
Vânzarea acţiunilor de către Ferdinand Piëch marchează sfârşitul influenţei uneia din figurile cele mai remarcabile din industria auto mondială, care a avut o relaţie dificilă cu VW.
Piëch a transformat VW dintr-un producător auto regional într-un jucător global, achiziţionând brandurile de lux Bugatti, Bentley şi Lamborghini, şi integrând afacerile brandurilor Skoda şi Seat.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.