Fostul şef CFR SA, la DNA: Cuc mi-a zis că trebuie semnat contractul pentru Braşov-Sighişoar ca să nu-şi asume rezultatele Guvernul celălalt

Constantin Axinia, fost director al CFR SA, a afirmat marţi că ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi spus că trebuie semnat contractul privind modernizarea căii ferate dintre Braşov şi Sighişoara pentru ca viitorul Guvern "să nu-şi asume rezultatele muncii noastre", scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 22 oct. 2019, 12:17
Fostul şef CFR SA, la DNA: Cuc mi-a zis că trebuie semnat contractul pentru Braşov-Sighişoar ca să nu-şi asume rezultatele Guvernul celălalt

„Domnul ministru (Răzvan Cuc – n.r.) mi-a zis să semnăm contractul şi i-am zis că nu sunt îndeplinite condiţiile de semnare a contractului Railworks. Dumnealui a zis că, fiind după moţiunea de cenzură şi venind celălalt Guvern, să nu-şi asume rezultatele muncii noastre celălalt Guvern şi trebuie semnat”, a spus Axinia, la ieşirea din sediul DNA.

El a precizat că i-a explicat ministrului de ce nu se poate semna contractul.

„Mi-a spus, cu câteva luni în urmă, să semnăm şi i-am spus că nu putem semna din cauză că trebuie îndeplinite nişte condiţii legale. Adică: trebuie să aşteptăm decizia Tribunalului. A venit decizia Tribunalului, m-a întrebat dacă putem semna. I-am spus că nu putem semna că nu a venit motivarea. În această perioadă de timp, Strabag-ul a depus contestaţie împotriva semnării contractului şi i-am spus: nu putem semna, pentru că s-a depus contestaţie. În acelaşi timp, şi Direcţia juridică din Calea Ferată Română, cărora le mulţumesc pentru profesionalismul lor, mi-au spus şi au scris că nu se recomandă semnarea acestui contract pentru că riscăm să avem aceleaşi efecte care s-au întâmplat cu FCC, în care, în momentul de faţă, Compania Naţională este obligată să dea FCC-ului pagube de un milion şi ceva de euro. M-am gândit: de ce trebuie să fac asta? Pentru că şi eu şi compania vom avea de suferit, suntem singurii care semnăm”, a menţionat fostul director al CFR.

Axinia a menţionat, totodată, legat de nemulţumirea lui Cuc că nu ar fi făcut restructurări în cadrul companiei, că nu poţi să distrugi ceva care funcţionează bine.

„Domnul ministru a făcut o declaraţie, duminică, de genul că e nemulţumit că nu am făcut restructurări la Calea Ferată. Eu nu am primit niciodată acest mandat de restructurări la Calea Ferată, mai ales că actuala organizare este de pe timpul dumnealui, făcută de domnul Chiper (fost director al CFR – n.r.), şi ceva care funcţionează bine nu poţi să distrugi. Mai mult decât atât, am făcut angajări şi nu am dat afară oameni, pentru că cei de la Calea Ferată au nevoie de oameni care să muncească şi, în special, muncitori şi mai puţin ingineri şi inginerii pe care i-am angajat au fost de specialitate, adică de cale ferată şi de transporturi feroviare. Deci, niciun moment nu am primit o aşa dispoziţie”, a declarat Constantin Axinia.

Cu privire prezenţa sa la DNA, el a spus că a fost întrebat de procurori despre modul cum a fost revocat din funcţie, rapiditatea revocării şi care au fost motivele care au stat la baza destituirii sale din funcţie.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...