Fostul şef de la OMV e noul preşedinte de la Telekom Austria

Economica.net
28 05. 2015
wolfgang_ruttenstorfer_87654_14115800

Wolfgang Ruttenstorfer, 64 de ani, îl va înlocui pe Rudolf Kemler în boardul Telekom Austria, companie la care grupul America Movil controlat de miliardarul mexican Carlos Slim deţine aproximativ 60% din acţiuni. Holdingul statului austriac (OBIB fostul OIAG) deţine 28,42% din acţiunile Telekom Austria.

Carlos Slim a anunţat în mod public că vrea să utilizeze Telekom Austria drept o bază pentru continuarea expansiunii în Europa Centrală şi de Est.

Cariera Wolfgang Ruttenstorfer, care are un doctorat în economie, este legată de compania austriacă OMV. Începând cu anul 2000, Ruttenstorfer a fost director general al OMV, iar din 2002 a preluat şi funcţia de preşedinte. În luna martie 2011, Gerhard Roiss a preluat postul de preşedinte al grupului austriac de petrol şi gaze OMV, după retragerea din funcţie a lui Wolfgang Ruttenstorfer.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.