Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut de DNA într-un dosar de mită şi trafic de influenţă
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, a anunţat, duminică seară, DNA.
”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menţionată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii, în ordonanţă.
Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.
Luni, cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit G4Media.ro, Bădălău a fost dus la audieri la sediul DNA, iar ulterior a fost reţinut.
Niculae Bădălău a fost deputat, senator şi prefect de Giurgiu şi ministru al Economiei şi propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie, în septembrie 2019.
În iunie 2020, casa din Bolintin Vale a fiului lui Niculae Bădălău a fost spartă de persoane care deocamdată sunt necunoscute, iar hoţii au furat 30.000 de euro şi câteva ceasuri scumpe a căror valoare se ridică la 50.000 de euro. Poliţiştii au deschis atunci dosar penal pentru furt calificat.
În 2018 şi casa lui Niculae Bădălau din judeţul Giurgiu a fost spartă, iar hoţii au furat bani şi un pistol.
În noiembrie 2018, Niculae Bădălău a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), el spunând că a „dat curs invitaţiei”, ca „orice cetăţean normal”, fără a preciza în ce dosar a dat declaraţii. „Nu pot să spun că a fost o surpriză plăcută, dar asta e”, a mai spus el atunci.
Bădălău a fost şi lider al PSD Giurgiu, până în octombrie 2020 când a demisionat din funcţia politică întrucât a fost numit vicepreşedinte al Autorităţii de Audit la Curtea de Conturi.