Fotbal: Preşedintele CAF, Issa Hayatou, singurul candidat, la al 7-lea mandat
Jacques Anouma, fost preşedinte al Federaţiei ivoriene care a dorit să se prezinte, nu a putut face acest lucru, din cauza unui amendament adoptat în septembrie, care limitează candidaturile la membrii sau foştii membri ai Comitetului executiv al CAF. Oricine a putut vedea în aceasta o măsură prin care a fost barat un candidat, chiar dacă, poate, ar fi avut puţine şanse să câştige.
Preşedintele a promis să predea ştafeta în 2017. „Nu există limite în ce priveşte numărul mandatelor, singura fiind cea de 70 de ani, iar eu am 66, pot, deci, să mă prezint, a spus el, la sfârşitul Cupei Africii pe Naţiuni 2013, la începutul lunii februarie. Iar de data aceasta, va fi ultimul mandat. Nu mai schimbăm statutele. Aş fi vrut să plec, dar echipa mea mă obligă să rămân”, a subliniat Hayatou, care îşi propune drept obiective principale „promovarea fotbalului” şi „combaterea mentalităţilor greşite”.
Fost profesor de educaţie fizică şi sportivă, fost atlet şi baschetbalist de nivel naţional, Issa Hayatou a concurat şi la preşedinţia FIFA, fără nicio şansă în faţa unui alt preşedinte eternizat la putere, Sepp Blatter, care va candida, de altfel, din nou la preşedinţia forului mondial. Tot pentru un ultim mandat.