VIDEO Fotbalistul fără picioare merge din nou. Povestea lui Viorel Turcu, la România Exclusiv

Fostul fotbalist de la Steaua şi FC Argeş şi-a pierdut ambele picioare din cauza complicaţiilor provocate de diabet. Uitat de lume şi cu o pensie mică, Viorel Turcu a fost ajutat de Gigi Becali, iar acum poate merge din nou, după ce şi-a procurat o proteză nouă.
Economica.net - lun, 02 ian. 2012, 19:04

Viorel Turcu a câştigat campionatul cu Steaua şi FC Argeş, dar acum nu mai are picioare. „Sunt dreptaci, dar cele mai multe goluri le-am dat cu stângul”, povesteşte nostalgic Turcu. Are 51 de ani, iar în 2008 şi-a pierdut primul picior, pe cel stâng. La începutul lunii septembrie i-a fost amputat şi dreptul, iar cazul său impresionant ajungea în atenţia presei. Are o pensie de 450 de lei şi încă pe atât ajutor de invaliditate, categoria I, dar în toamnă ajutorul său era doar de 230 de lei, pentru că i se luase categoria I. „Mi s-a spus că aşa erau legile. A fost frustrant”, spune acum Viorel Turcu.

Avea o proteză pentru piciorul stâng, dar nu putea merge normal din cauză că nu o avea şi pe cea pentru dreptul. În luna decembrie, Moş Crăciun s-a numit Gigi Becali pentru Viorel Turcu. Finanţatorul de astăzi al Stelei l-a ajutat pe fostul jucător al „roş-albaştrilor” să intre în posesia unei proteze pentru piciorul drept, iar de Crăciun Viorel Turcu a putut simţi din nou bucuria de a lovi mingea şi de a înscrie un gol. Luni seară, în a doua zi din 2012, Viorel Turcu a venit în studioul emisiunii România Exclusiv, de la România TV.

A povestit că problemele au început în 1996. „Atunci încă jucam şi am făcut o operaţie pentru un chist hidratic, în urma căreia am rămas cu diabet. Acesta a lucrat, apoi am făcut artrită. Împreună cu doamna doctor Carmen Pârşu, de la Colentina, am încercat 6 ani să salvăm picioarele, dar nu s-a mai putut„, spune Viorel Turcu.

În 2005 lucrurile s-au agravat, după ce i-a căzut pe picior un obiect de mobilier. Operat de 4 ori, nu a scăpat de infecţie, iar în 2008 a pierdut primul picior. „Prima amputare a fost un moment de cumpănă, dar soţia şi băiatul meu Cătălin au fost lângă mine, cumnaţii şi câţiva prieteni”, şi-a amintit Turcu, care spune că dintre foştii colegi mai ţine legătura doar cu Adrian Bumbescu, cu care este şi vecin şi se vizitează zilnic, cu Ştefan Iovan şi cu Gică Pena.

Viorel Turcu a explicat şi că a ajuns în situaţia de a avea nevoie de ajutor şi pentru că face parte dintr-o generaţie care nu s-a bucurat de salariile care se plătesc în acest moment în fotbal: „Pe vremea mea nu eram chiar aşa bine plătiţi. De exemplu, am câştigat campionatul cu FC Argeş şi am câştigat 5.000 de lei. Erau atunci trei salarii. Azi, un jucător tânăr are 100.000-200.000 de euro la semnătură, a doua zi apare că şi-a luat nu ştiu ce maşină de zeci de mii de euro şi că a băut şampanie de 10 milioane în nu ştiu ce club. Şi noi am avut şi privilegii, eram văzuţi altfel, eram mult mai stimaţi, mai stimaţi decât sunt fotbaliştii acum„.

Viorel Turcu nu a avut probleme în a se acomoda cu noua proteză, cu toate că cei aflaţi în situaţia sa au nevoie de obicei de ceva timp. „M-am acomodat uşor şi repede. am mers din prima fără ajutor. S-au şi mirat la Cernica, unde mi-au făcut proteza. Nimeni nu credea că voi merge din prima şi că am şi celălalt picior amputat”, a spus fostul fotbalist.

„Cei de la firma care a făcut proteza (din străinătate, n.r.) s-au mirat că statul român nu acordă toţi banii pentru proteză. Statul român dă doar 25 de milioane (2.500 de RON – n.r.), în condiţiile în care proteza costă 8.000 de euro. Un om de rând niciodată nu poate să-şi permită aşa ceva”, a mai afirmat Viorel Turcu.

Gigi Becali a intervenit şi el în direct la România TV. „Când îi văd pe oameni în situaţia în care a fost domnul Turcu, mă impresionează. Dumnezeu a pus în mine milostenie şi dragoste pentru oameni ca să pot să-i ajut. Nu mă aşteptam ca domnul Turcu să meargă aşa bine. Merge de nici nu-ţi dai seama că are vreo problemă la picioare. Ar trebui ca şi alţi oameni să ia exemplu şi să facă la fel, să ajute pe alţii cu probleme„, a spus Gigi Becali. Finanţatorul stelist nu a fost singurul om din fotbal care l-a ajutat pe Viorel Turcu, după expunerea cazului său în presă, un gest similar făcând şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o......
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...