Fotbalul profesionist din Italia a pierdut 3,6 miliarde de euro în perioada pandemiei – raport Deloitte

Fotbalul profesionist italian a pierdut 3,6 miliarde de euro între 2019 şi 2022 din cauza restricţiilor legate de Covid şi pandemie, potrivit unui raport anual întocmit de Deloitte pentru Federația Italiană de Fotbal, scrie AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 05 aug. 2023, 13:43
Fotbalul profesionist din Italia a pierdut 3,6 miliarde de euro în perioada pandemiei - raport Deloitte

Potrivit ediţiei din 2023 a ReportCalcio publicată de Federaţia Italiană, primele trei ligi valorice au pierdut în medie 1,2 miliarde de euro pe an în perioada Covid, în timp ce pierderile lor cumulate au fost de 412 milioane de euro în 2018-2019, înainte de pandemie.

Pierderile doar pentru sezonul 2021-2022, ultimul sezon luat în considerare pentru acest raport din 2023, s-au ridicat la 1,4 miliarde de euro, „cel mai rău înregistrat vreodată de când acest raport a fost publicat pentru prima dată acum cincisprezece ani”.

Îndatorarea fotbalului profesionist italian a ajuns la 5,6 miliarde euro în intervalul 2021-2022 (+4,4% pe parcursul unui an).

Aceste cifre, notează Federico Mussi, de la firma PwC, indică „deficienţele structurale ale acestui sector”.

„De câţiva ani atragem atenţia asupra necesităţii ca cluburile profesioniste să adopte sisteme şi modele virtuoase pentru a alinia cheltuielile cu capacitatea lor de a genera venituri”, arată Mussi.

Veniturile din vânzarea de bilete pentru tot fotbalul profesionist italian s-au situat la 254 de milioane de euro în 2021-22, faţă de 226 de milioane de euro cu un an mai devreme, dar încă departe de cele 341 de milioane de euro din 2018-19, ultimul sezon înainte de pandemie.

În Anglia de exemplu, doar Manchester United a generat 126 de milioane de euro venituri din bilete în 2021-2022, potrivit raportului Deloitte.

Sursa foto: Facebook.com/Juventus

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...