Fotovoltaicele au avut o producţie în creştere cu 58,6%, în primele nouă luni din 2024. Eolienel au înregistrat o scădere de 17%
Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii, scrie Agerpres.
Producţia din termocentrale a fost de 12,64 miliarde kWh, în scădere cu 0,3%, producţia din hidrocentrale a fost de 11,46 miliarde kWh, în scădere cu 23,6%, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,97 miliarde kWh, în scădere cu 3,8%.
Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, a fost de 4,63 miliarde kWh, consemnând un declin de 16,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Consumul final de energie electrică în primele nouă luni a fost de 37,44 miliarde kWh, cu 1,2% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023. Consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 0,7%, consumul populaţiei a crescut cu 3,2%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1%.
Exportul de energie electrică a fost de 8,16 miliarde kWh, în scădere cu 5,2%, iar importul de 9,52 miliarde kWh, în creştere cu 61,1%.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,55 miliarde kWh, în scădere cu 3,9%.
Statisticile INS mai arată că resursele de energie primară, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, au scăzut cu 2,5%, iar cele de energie electrică au fost mai mici cu 0,3% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023.
Principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, au totalizat 23,98 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 614.900 tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023.
Producţia internă a însumat 12,66 milioane tep, în scădere cu 5,4% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, iar importul a fost de 11,32 milioane tep, în creştere cu 0,9%.